Nedumerire tihnită

tea-utensil-459344_1920

Amestec de dimineata incertă, parfum și o privire care te poartă pe meleaguri cunoscute, spre casă, indiferent ce înseamnă acasă, sau unde este. În minte nu se desfășoară nimic, sufletul se bucură în tihnă. Încă nu știi dacă e vis sau realitatea și nu vei ști niciodată.

Așternuturile tale miros a miere polifloră iar pe etajeră, deasupra patului, domnește gratioasă o cană cu ceai de iasomie, din care am sorbit împreună, de cu seară, o picătura de liniște. Lângă ea, o carte, pe care ți-o dăruisem cu toată dragostea, stă cuminte și așteaptă s-o răsfoiesti cu degetele tale lungi și frumoase de arhitect.

O dimineața în care căzuse roua, iar ferestrele trebuiau închise bine, de teamă să nu ne înghețe nasul.

Dulceața întinsă pe untul sărat îmi gâdila simțurile de femeie îndrăgostită și mă conduce agale spre tărâmuri colorate în galben. O dimineață plină de culoare, cu ochii tăi senini și tandri si clinchet de băiat dichisit.

Știai iubitule că liniștea aduce fericire? Și că destinul lucrează prin amănunte mărunte? Poate că ceaiul de iasomie ne privește acum, îmbufnat de undeva, așteptând să-i mulțumim. Poate că buzele tale calde și moi își cer acum dreptul de a fi alintate și răsplătite pentru bunăvoința lor.

”Iubitule, ce legătură are arhitectura cu iubirea?”
”Ambele zidesc, iubita mea”.


Tudor Chirilă, ultimul din coadă. O piesă de teatru, pe care am de gând să o uit cât de repede pot

coada-4

N-am înțeles niciodată piesele de teatru vulgare. Sau necesitatea redării acestora cu ajutorul limbajului licențios, vizibil incomod pentru spectator.

Sunt o fixistă, e adevărat, dar sunt o fixistă cu ștaif. Îmi place să cred despre mine că toate piesele de teatru la care merg, îmi vor trezi, sub o formă sau alta, conștiința.

Duminică mi-am pus toate speranțele în Coada, o piesă scrisă de un dramaturg american, foarte cunoscut, în întreaga lume –Israel Horowitz. Am cam greșit. Dramele americane n-au nimic de-a face cu dramele românești. Cum, de altfel, nici teatrul românesc, n-are nimic de-a face cu teatrul american, de stradă.

M-a cucerit, totusi, remarca lui Eugen Ionescu la adresa autorului, Israel Horowitz și m-am dus. Nu poți rămâne indiferent la un volum prefațat de Eugen Ionescu.

”Israel Horowitz e un tânăr foarte drăgut, absolut fermecător – un golănaş american tandru. De cum îl vezi, nu poţi să nu-l îndrăgeşti. La fel ca toţi oamenii blânzi, la fel ca toţi cei delicaţi, scrie despre cele mai crude lucruri pe care ni le putem imagina. Iar acestea sunt operele care sună a adevăr.”

Imi place să merg la teatru de mică. Sunt un spectator tolerant și câteodată în stare să accept orice deviere de la regulă. Spun asta ca să înțelegeți că, nu mă las deziluzionată așa ușor, cu una, cu două.

Mi-am spus mereu ca singurul rol, pe care l-as putea avea vreodată pe scenă, ar fi acela de speactator. Un spectator de teatru, în stare să aprecieze eforturile actorilor. Să le înțeleagă trăirile. Să plece acasă un pic mai înțelept decât a venit. Cu fruntea sus.

Coada, o piesă scrisă cu aproape 50 de ani în urmă, de către regizorul american, Israel Horovitz m-a facut să-mi plec fruntea, în loc să mi-o ridic. Jucată pentru mai bine de 20 de ani la New York, piesa a fost adusă la Teatrul Bulandra, abia in 2014 de către regizoarea – Iarina Demian si adaptată.

Distribuția îl include în rol principal pe Tudor Chirilă, un rol de compoziție, și pe alti actori de seamă, printre care și Nicodim Ungureanu, Irina Ungureanu, Radu Gheorghe, Ion Grosu, Cristi Crețu și Mariana Dănescu. De Ion Grosu chiar mi-era dor să-l văd pe scenă, dar nu mimându-și propriul orgasm. Să-mi fie cu iertare. Dar chiar asta am văzut și-am auzit. Și n-am fost deloc satisfăcută.

Nu sunt critic de teatru. Dar să te apuci să-ți oripilezi spectatorii, cu scenele de sex fierbinti dintre actori, nu mi se pare  întocmai potrivit. Eu vin la teatru să mă simt bine, nu să mă simt stingherită.

Aș putea fi acuzată de lipsă de profunzime. Problema e că aș putea dovedi imediat, înapoi, reversul medaliei. Îmi place și mie Mozart. Și deopotrivă, filozofia. Însă, atunci când merg la teatru prefer cu precădere, regizorii care reușesc să se ferească de trivialități.

Dintre toate ”recenziile” pe care le-am găsit, nici măcar una nu e negativă. În afară de a mea.