Scurtmetraj pe seama îndrăgostelii

Best images 1920x1200 Kiss Old Photography vintage,Kiss,Photography,old

Când am început să mă joc de-a îndrăgosteala era o seară de vineri, august. Visam tot mai des, aveam fascinația asta de a mă ridica din pat, dintr-o dată, și de a pleca spre undeva, oriunde, numai să mă îndrăgostesc din nou. Să stau așa mirată, în fața unui bărbat si să mă uit la el ca la un zeu. Povestea sutelor de femei, terorizate de fapte atât de necugetate, poate că ar fi cântarit ceva, într-un fel, dacă le-aș fi fi luat în seamă, mai ales atunci când faptele vin dintr-o urmă de suferință pe care vrei s-o îngropi.

Dar într-o astfel de situatie e cam imposibil să-ți faci atâtea griji, așa că te lași în bătaia vântului și ascunzi busola. Uneori e bine așa, desi vântul nu ține neaparat cu tine.

Nu vrei să știi încotro te îndrepti și nici cu ce scop. Măcar pentru un timp.

Cât o fi –  mi-a spus el, într-una din putinele seri în care ne-am văzut.

O să se termine și-am să sufăr – i-am răspuns într-un moment de maximă luciditate, în care parcă toți demonii veniseră către mine și-mi făceau neastâmpărați semne să tac. Să tac și să-l sărut.

După mai bine de două ore în care ne-am sărutat, eu și G. am descoperit un nou fel de comunicare – Noi, împotriva noastră. Un fel de ”performance” pentru cuplurile care n-au niciun fel de istorie, dar care-si petrec doar nopțile împreună, și acelea rare, iar singurul comportament social care-i leagă e butonatul tastaturii din telefon, unul către altul, din când în când.

Îndrăgosteala are multe fețe, și nu doar dacă te plimbi dintr-un loc în altul, ci și între ore. Iar eu știam asta foarte bine. Când G. a venit ultima oară la mine, cred că era deja 7 dimineața. Afară era liniște, iar oamenii umblau pe alei în haine tocite și ponosite. Până acum nu venise niciodată atât de tarziu. Oscila mereu între 12 si 4 dimineața.

Era sâmbăta. Ca să nu stric totuși ordinea firească dirijată de el, l-am asteptat somnoroasă, consolându-mă cu gândul că măcar va fi o dimineață în care voi fi ținută in brațe. Nu s-a întâmplat.

Culturii noastre îi place să construiască mituri, mai ales când vine vorba de dragoste și sex. Problema este că miturile astea se întorc împotriva noastră și ne fac nefericiți—fiindcă visăm înspre modele nerealiste. Mai precis, în acest caz, la dragostea romantică. Ori întâlnirile dintre mine și G. nu aveau nimic romantic. Aveau mereu o negură de improbabilitate și confuzie. Nu știam niciodată dacă aveam să mă trezesc lângă el, dacă o să-l mai văd, dacă o să-i zâmbesc, dacă n-o să mă certe că nu-i pregătesc micul dejun, în felul lui caracteristic. Dacă o să mă sărute când pleacă, dacă o să se uite din nou înspre mine când iese pe ușa de la intrare. Ultima oară nu s-a uitat. Ba chiar a încurcat sâmbăta cu duminica și când m-a pupat de rămas bun, a preferat să se uite în gol.

E adevărat că mai văzusem golul ăsta de mai multe ori. Dar niciodată atât de glaciar. Prima oară, chiar în momentul în care l-am pupat pe obraz, la Acuarela, când în mod categoric nu știa, încă, dacă să se bucure că a venit sau să plece rapid. A doua oară când m-a certat la masă, de față cu toți prietenii lui și mi-a spus răspicat că nu sunt o persoană importantă pentru el. Nici nu știu din ce motiv era atunci așa de supărat pe mine, poate de aceea nici nu i-am dat importanță pe moment.

Secolul în care ne aflăm ar trebui, totusi, să aibă mai multă răbdare cu îndrăgostiții. Să le permită să se bucure mai mult de miracolul întâlnirii și să se privească în ochi. Iar apoi, mai târziu, dar nu foarte târziu, să se îmbrățișeze și să se sărute.

Ca printr-o minune, cred încă cu tărie, că, în aceste priviri de început, stă esența marilor întâlniri din viața noastră. Când privești un om pentru prima oară în ochi și-i zâmbești, decizi pe loc dacă o să te îndrăgostești de el sau nu. Dacă l-ai lua de mână sau nu. Dacă l-ai putea iubi sau nu. Dacă vei putea privi în sufletul lui, dincolo de temeri și frici, sau nu. Instinctul te ajuta imediat să-ți răspunzi la întrebări. Adică îți dă suflu pentru mai departe. Ai încredere. Știi deja, în sufletul tău, că orice s-ar mai putea schimba de acum încolo, un singur lucru nu se mai schimbă – ești îndrăgostit.

 

Cred că adevărata nefericire a lumii nu e să nu fii iubit. Ci să nu poți iubi.

 

Nota bene – acest articol este doar o încercare de proză scurtă. Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare.

Omul sfinţeşte locul, dar, câteodată şi poezia.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *