O să-mi pun ștreangul de gât și-am să mă arunc cu el din Turnul Effel, în formă de protest pentru toate răutățile pe care le-am auzit azi și ieri despre Oana Zamfir.  E plină lumea de hiene, de nemulțumiți și atotștiutori. Hai să râdem toți de prezentatoarea asta, pe care n-am văzut-o nici măcar o dată, într-un jurnal sau într-o emisiune. Hai să râdem în hohote, s-o blamăm, să ne asigurăm că nu mai poate dormi noaptea de hazul nostru. Suntem exact în același punct biblic, în care străpungem cu lancea, de plăcere, doar ca să ne convingem că am avut dreptate. Și apoi să dăm bine pe Facebook.

Ieri, o știre de cancan, a devenit virală, dupa ce Oana Zamfir, prezentatoare la Digi24, (un excelent jurnalist pentru post până mai ieri) a îndrăznit să-l întrebe pe liderul Studenților din Piața Universității, Marian Munteanu dacă era acolo când au venit minerii.

Nu știu câți dintre voi ați fost vreodată într-un studio de știri. Nu știu câți dintre voi cunoașteți care e rolul echipei din spatele unui jurnal. Și mai ales, nu știu câți dintre voi știți, care e rolul producătorului și a întregii echipe din spatele unui jurnal de știri? Probabil foarte puțini, comparativ cu puhoiul de revolte pe care l-am suportat ieri pe Facebook.

Ați observat în înregistrarea aia, (la care vă uitați toți ca la dovada supremă a incompetenței), că Oana a repetat întrebarea? Aceeasi întrebare, adresată pentru a doua oară aceluiași interlocutor prin telefon.(adus de nicăieri în direct). Aceeași întrebare, cel mai probabil, fără niciun insight în cască. Unde era producătorul, vreau să știu!? Unde era producătorul care și-a lăsat prezentatoarea să-și dea duhul  efectiv pe post, într-un timp în care, și el și echipa lui, fie se scobeau în nas, fie mâncau semințe. La propriu.

Sunt de acord cu voi până la un punct. Oana a greșit. Cu toții greșim. Chiar și la televizor, sub presiune, cu toate luminile îndreptate spre noi. Cu toată dicția din lume. Cu sau fără experiență. Cu tot cu informațiile pe care le avem despre un anumit subiect. Chiar greșim. Televiziunea nu e întocmai floare la ureche, cum au impresia unii dintre voi. În televiziune ești mereu supus unui ritm alert, casca trebuie să rămână în ureche, privirea trebuie îndreptată spre prompter, tu trebuie să te concentrezi, cameramanul trebuie ignoraț. Emoțiile trebuiesc să dispară. Uneori îți iese. Alteori nu. Hai să fim mai puțin îngăduitori față de greșelile noastre la locul de muncă și mai puțin hiene față de greșelile altora. Ce ziceți? N-ar fi mai corect?

Acum – eu aș vreau să vă întreb altceva – Nu vi se pare că depășim puțin simțul proporțiilor? Până la urmă acest Marian Munteanu nu e nici Napolen, nici Ștefan cel Mare.

Poate că eu aș fi avut nevoie, ca telespectator, de confirmarea acestui domn Munteanu la întrebarea Oanei. Și știți de ce? Pentru că eu habar n-aveam cine e Marian Munteanu până mai ieri. Poate că ar fi fost frumos din partea eroului să fi fost erou, până la capăt, și să-și fi completat interlocutoarea cu un răspuns mai empatic. Ce ziceți? Ca de exemplu – ”Da domnișoară, eram în subsolul Universității și abia apoi am ajuns și în Piață.” N-ar fi fost mai simplu? Parcă  m-am cam săturat de același umor negru, caracteristic emisiunilor avide după rating.

Am dat un search pe Facebook să vad de curiozitate cum stăm cu empatia, uluită fiind de ce-mi vedeau ochii pe newsfeed-ul Facebook-ului. Iar rezultatele m-au scos din sărite. M-au întristat.

O știu pe Oana Zamfir din liceu, deși n-am avut niciun schimb de replici față-n față, niciodată.  E brașoveancă. Așa că dați-mi voie să-i iau apărarea în fața șacalilor, într-o situație în care eu, personal, aș fi clacat.

Despre Gala Oscarurilor, transmisă în direct de la Los Angeles la Digi ați auzit? Peste 200 de ţări au difuzat atunci ceremonia de la Hollywood, care răsplăteşte cele mai importante realizări în domeniul cinematografiei în decursul unui an. În România, decernarea premiilor Oscar s-a făcut exclusiv la Digi, iar prezentatoarea noastră n-a fost nimeni altcineva decât Oana. Oana Zamfir. M-am uitat la Oana cu mare drag, pentru că nu mai văzusem de ceva vreme un prezentator atât de bine documentat și informat.

Sunt plictisită, mâhnită și obosită de cei care nu pot dormi noaptea, tocmai pentru că și eu greșesc la locul de muncă pe care-l am.