Când îți voi mai înțepa micul univers cu o unghie și vom deveni din nou tangenți, să fugim împreună pe o canapea unde te voi bate cu o pernă, iar tu îmi vei imobiliza mâinile și mă vei privi de sus.

 

The killing of a Sacred Deer – Director: Yorgos Lanthimos/ With:Colin Farrell, Nicole Kidman

Toate acțiunile noastre pot avea consecințe neașteptate, motiv pentru care ar fi bine să știm să ne primim lecțiile cu maturitate. Titlul în sine, este o metaforă și se referă într-un mod abrupt, dar argumentat, la ideea de dreptate și justiție. La început, filmul poate părea un thriller de groază comic, dar pe parcurs,  lucrurile se așează, fără ca scenariul să devină, însă, unul convențional.

În Japonia, se crede încă din vremuri străvechi că cerbii au avut puteri divine, magice. A provoca moartea unuia, chiar și accidental, s-ar putea să nu-ți aducă întocmai fericire. Lecția evidentă: Nu ucideți cerbi. Dar dacă fapta este deja făcută? Cam asta este și  premisa celei mai recente alegorii nemiloase a regizorului Yorgos Lanthimos, în „Uciderea unui cerc sacru”, care nu are nimic de-a face cu fauna sălbatică. Artă pură cinematografică. Cred că încă îl găsiți la Elvira Popesco.

Maquinaria panamericana/ Drama Directed by: Joaquin del Paso Cast: Javier Zaragoza.

 

Ca parte a naturii sale, ființele umane se văd deseori în nevoia de a purta „aparențe false” pentru a face față vieții cotidiene. În cazurile în care, însă, incertitudinea și deziluzia preiau reacțiile la adversitate, acestea ar putea duce la un comportament total neașteptat.

Filmul spune povestea unor oameni simpli, nerafinați emoționali, care lucrează cu toții într-o fabrică, (asemănătoare celor din perioada comunistă) în care lucrurile par să se petreacă lin și tern, fără ca cineva să fie interesat în mod direct de profitabilitatea sau calitatea muncii pe care o face. Toate până într-o zi, în care CEO-ul companiei moare subit, și astfel atrage cu sine falimentarea companiei pe care o conduce. Vestea morții patronului provoacă imediat haos și isterie printre oameni, care se regăsesc în fața unei situații noi, aparent fără ieșire – concedierea. Urmează, așadar o lupta de putere între angajați, în funcție de interesele personale, fiecare reacționând în limita unei educații precare și-a unei lipse de conduită, de care nu-i poți învinui.

Filmul este o revizuire, în timp util, a spiralei la care omul poate să se coboare înaintea unor circumstanțe descurajante și-a repercursiunilor pe care le poate avea asupra sa incertitudinea sau lipsa banilor. De asemenea, filmul este o satira și-o metaforă la adresa Mexicului și invită la reflecție cu privire la modurile de funcționare învechite ale companiilor și felul în care își tratează angajații.

Filmul te poartă negreșit pe aripile nostalgiei, te pune față în față cu memorialul durerii și al doliului, pentru ca în final să se amestece cu natura umană condiționată, oarbă.

Dar, dincolo de aerul serios al lucrurilor, filmul ăsta te face să râzi, te relaxează, te ajută. Merită văzut.

Django, un film de Etienne Comar

 

Django, în regia lui Etienne Comar (nu, nu cel a lui Tarantino) este o dramă franțuzească și a deschis a 67 -a ediție a Festivalului de Film Internațional de la Berlin. Filmul este un portret al renumitului cântăreț de Jazz, Django Reinhart, însă mai mult decât atât este o poveste despre responsabilitatea civică a artiștilor în vremuri grele, politice.  Jazz-ul interpretat de Django, nu era la inima tuturor, fiind asociată practic, de către naziști cu muzica oamenilor negri, degenerați. Instrument puternic de libertate și multiculturalism, Django nu renunță la muzica sa, motiv pentru care va atrage antipatia lumii politice, care face tot posibilul să-l expuzeze.

Muzică bună, informații biografice despre Django Reinhart prețioase.

 

The Broken Circle Breakdown  – un film belgian despre și cu dragoste

Film belgian, dramatic, The Broken Circle breakdown este o poveste chinuitoare despre dragoste, familie și în final moarte. N-are legătură cu filmele de Hollywood pe care le știm noi, ci dimpotrivă, totul se învârte în jurul unui albastru de Valentine, pe care vrei să-l renegi până-n final, decât să accepți că există, și că viața are uneori, alte planuri pentru tine. Film cu coloană sonoră impecabilă, de bluegrass – violoncel, banjo și chitară.

 

On body and Soul – o poveste despre normalitatea iubirii, altfel decât o cunoaștem noi

Când nu știi cum să-ți exprimi sentimentele, temerile, așteptările, singura variantă posibilă să ieși la liman este să o faci. Aproape oricum, chiar și în derizoriu. Nu ai practic altă soluție. Ori ieși la lumină, ori rămâi în umbră și nu-ți trăiești viața, fiind captiv al propriei imaginații.

Un film despre introvertiți, despre nevoia de a fi atenți la ei, despre relațiile interumane care necesită să evolueze, despre un singur drum posibil, cumva. O relație de iubire care evoluează încet, dar sigur, de la absență  și neputință la o manifestare firească a lucrurilor, fără barierele minții. Un film cât o ședință terapeutică cu cel mai bun psiholog, care te pune pe gânduri și te face să te întrebi, dacă nu cumva, așteptările noastre în întâlnirile romantice sunt greșite încă de la început.

On body and Soul este câștigător al Trofeului Ursul de Aur la Berlinale 2017 și al celei  de-a 10-a ediții Sydney Film Festival, cel mai important festival de film din Australia.

 

Rodin – un film despre senzualitate și adorație în sculptură

 

We only find beauty by working – Rodin

Paris 1880. Auguste Rodin primește în sfârșit prima sa comandă de sculptură de la stat – Porțile Iadului, o lucrare compusă dintr-o mulțime de figurine, dintre care cele mai celebre vor deveni Sărutul și Gânditorul.

Rodin se îndrăgostește în mod iremediabil de asistenta sa, Camille Claudel, care îi devine în scurt timp amantă. Filmul centrează ideea adorației în artă și aduce în prim plan senzualitatea sculpturii moderne. Urmează un deceniu de pasiune, admiraţie reciprocă şi complicitate între cei doi. Totul pentru artă. O relație de iubire, deasupra inimii mecanice, dincolo de granițe, moralitate sau condiționări.

După ruptura cuplului, Rodin continuă să creeze frenetic.

 

Origins  – un film între credință și știință

Crezi sau nu crezi în Dumnezeu, ești dator să faci pace cu oamenii pe care-i întâlnești în viața ta, cu natura și cu valorile în care crezi, astfel încât să-ți fie bine. Să-ți orchestrezi trecutul astfel încât să nu te urmărească în viitor. Deasupra tuturor lucrurilor pe care nu le înțelegem, există totuși o forță a lumii care te poate face să-și reevaluezi propria existență în lumea modernă. O poveste care duce în prim plan știința, pe același palier cu spiritualitatea, două dintre cele mai importante repere în evoluția omenirii. Un film sexy, emoționant, de văzut duminică seară relaxat.

Un beau Soleil Interieur / Let The Sunshine In  – despre liniște, în toate formele ei.

 

Dacă nu mi-a fost clar până acum, de aici încolo știu și nu mai pun la îndoială – când vine vorba despre iubire, nu atragem decât ceea ce suntem în interior – hotărâre sau nehotărâre, curaj sau lașitate, liniște sau…neliniște. Legea karmei funcționează și pune rămășag pe ea chiar și Juliette Binoche, actrița în rol principal.  Pe Juliette Binoche n-ai cum să n-o adori. Mai ales atunci când joacă rolul unei femei cu un copil, proaspăt divorțată, în căutarea iubirii.

Filmul e o comedie romantică, dramatică  pe care-l recomand să fie văzut în compania unor caractere morale și echilibrate. Asta dacă n-ai inclinații sadice spre răufăcători, cum am eu.

Premiul SACD, Quinzaine Des Réalisateurs, Cannes 2017