Recomandare de carte – Ipoteza fericirii de Jonathan Haidt + Bonus

Ipoteza Fericirii,  by Jonathan Haidt

Cea mai bună descoperire a anului 2021, fără nicio urmă de îndoială. O spendidă și lucidă  analiză a virtuții, cartea se adresează celor care apreciază diversitatea ideilor, le acceptă, le analizează și își dau voie să înțeleagă lucrurile din perspective diferite.

O carte despre virtute, filosofie, știință și religie la un loc, Ipoteza Fericirii de Haidt mi-a influențat puternic felul în care am decis să clădesc relații și autentice și sănătoase cu cei dragi din jurul meu, cu familia și prietenii, cât și felul în care acționez pentru a-mi amplifica singură fericirea.

Fericirea noastră depinde în mare măsură de modul nostru de a gândi și de modul în care vedem lumea. Genele noastre individuale au un impact puternic asupra acestui mod de a gândi, dar avem posibilități de a face schimbări, de exemplu prin meditație, terapie cognitivă și relații sociale.

Citind cartea, mi-am dat seama că am putere asupra propriei vieți. Fericirea poate fi o chestiune de decizie și un cumul de acțiuni pentru a fi manifestată.

Dar ca să putem face asta e important să înțelegem cum funcționează creierul uman, cum ne influențează emoțiile, care sunt factorii perturbatori care ne amenință gradul de satisfacție și de împlinire și – cel mai important – ce anume putem face noi, metodic chiar, pentru a fi mai fericiți.

BONUS: altă recomandare de carte și un video amazing :)

Cartea – Trei prieteni în căutarea fericirii, by Alexandre Jollien, Christophe André, Matthieu Ricard

 

trei-prieteni-in-cautarea-intelepciunii-un-calugar-un-filosof-si-un-psihiatru-ne-vorbesc-despre-lucrurile-esentiale

Multă vreme am crezut că fericirea ține de cucerire. Astăzi am ajuns să cred că ea ține mai curând de eliberare. Sub tone de noroi există o pepită de fericire, de bucurie adevărată.“ — Alexandre Jollien

Puterea noastra de a controla lumea exterioara este limitată, temporară și adesea iluzorie.  Fericirea, are fără îndoială, multiple definiții, cite una pentru fiecare dintre noi. Dar oare cum ar fi dacă fericirea n-ar mai fi un scop în sine, ci o formă de a fi, pur si simplu? Un izvor nesecat înăuntrul nostru, de liniște?

Uf, suna dificil nu-I așa? Lucrurile cele mai simple sunt, de fapt cel mai dificil de obținut. Ai nevoie de deschidere lăuntrică, armonie și o minte limpede ca să poți diseca și medita cu adevărat la cee ace este important.

În cartea Trei prieteni în căutarea fericirii, cititorul este invitat să reflecteze şi să îşi ia din fiecare capitol și subcapitol ce are nevoie, servindu-se de sfaturile autorilor ca de nişte repere  morale.

Printre capitolele mele preferate se numără Ego-ul, prieten ori impostor? • La originea suferinței • Consecvența: o chestiune de fidelitate • Altruismul: toată lumea are de câștigat • Școala simplității • Culpabilitatea și iertarea.
Citind, ai senzaţia că te afli alături de cei trei prieteni în cabana lor din Dordogne şi, ascultându-le experienţele la gura focului, îi însoţeşti în această minunată căutare veche de când lumea, dar mereu diferită.

Câteva cuvinte despre cei trei prieteni:

Christophe André este medic psihiatru la Spitalul Sainte-Anne din Paris şi profesor la Universitatea din Paris, psihoterapeut. Alexandre Jollien este filosof. A mai scris, printre altele, Éloge de la faiblesse (care a primit Premiul Academiei Franceze în 1999), Petit Traité de l’abandon şi Vivre sans pourquoi. Matthieu Ricard, fiul filosofului Jean-François Revel şi al unei pictoriţe, doctor în genetică moleculară la Institutul Pasteur, este de 40 de ani călugăr budist şi trăieşte în Nepal, unde se dedică proiectelor umanitare. A mai scris, printre altele, Călugărul şi filozoful, L’Art de la Méditation, Plaidoyer pour le bonheur.

 

Video-ul care o să vă încălzească sufletul, a lui Matthiew Ricard, The habits of happiness. 

Enjoy!

 

Be the first to comment on "Recomandare de carte – Ipoteza fericirii de Jonathan Haidt + Bonus"

Leave a comment

Your email address will not be published.

*