Oamenii buni chiar există și cei mai mulți dintre ei, îi fac și pe ceilalți să fie mai buni. Iar în fața unor astfel de oameni, nu poți decât să te-nclini. Și să-ți tresară inima. Iar apoi să le urmezi exemplul.

Strada pe care locuiește, în Brașov, undeva la periferia orasului, ar putea foarte bine să-i poarte numele – Florin Cătănescu. De mai bine de un deceniu, Florin știe mai bine decât oricine, ce are de făcut pentru a-și îndeplini visul. Iar pentru asta muncește cu determinare în fiecare zi. El stie că orice pas făcut, cât de mic, contează.

Florin s-a născut în Urlați, în județul Prahova, în ianuarie 1978. A fost abandonat la naștere de către parinții lui, care nu aveau cu ce să-l întrețină. Asa a ajuns Florin la Orfelinatul 9 Mai, din Busteni, astăzi o ruină. Pe tatăl lui nu l-a cunoscut niciodată, iar pe mama lui a văzut-o de maxim 3 ori, înainte să treacă în neființă. N-a păstrat legătura cu ei, deși a fost mereu curios să-i cunoască pe amândoi.

 

Cand a împlinit vârsta de 18 ani, orfelinatul din Busteni, n-a mai avut cum să-l mai țină si l-au trimis în lumea largă, asa cum se procedează și cu alți tineri. În România, planul de măsuri cu privire la integrarea socială a tinerilor, care încetează să mai beneficieze de ocrotire, imediat după implinirea vârstei de 18 ani, nu e întocmai în favoarea acestora.

Florin și visul din copilărie

La cei 37 de ani pe care-i are, Florin a pus temelie acolo unde statul nici nu a îndrăznit. Florin a plecat din centrul de plasament cu un singur vis – să aibă propriul orfelinat într-o zi și să-i poate ajuta și pe ceilalti tineri, care sunt nevoiți să părăsească centrele și nu au unde să se ducă. Să fie ca o familie.

Când l-am cunoscut prima oară pe Florin Cătănescu, acum trei ani, ținea pe umeri o camera mare de filmat și alerga ca argintul viu, dintr-o parte în alta, ca să-și termine cat mai repede treaba și să plece acasă, la cei pe care-i numea, cu atâta convingere ”copiii mei”. Se întâmpla exact în aceeași perioadă, înainte de Sărbători, pentru că îmi amintesc foarte bine că vorbea de masa de Crăciun, și despre câteva femei, care urmau să vină să-l ajute la prepararea sarmalelor.

”Vino și tu, facem sarmale împreună.” mi-a spus Florin.

”Da, vin!” i-am răspuns eu entuziasmată. La vremea respectivă nu știam cum să împăturesc sarmalele și mă bântuia oarecum teama că o să mă fac de rușine în fața femeilor ălora cu mult mai multă experiență în bucătărie ca mine. Așa că nu m-am dus. Dar pe Florin l-am ținut minte, de atunci și mi-a rămas cumva la suflet. Coboram împreuna scările unui spital privat din Brașov, eu cu microfonul în mana, el cu camera de filmat, când l-am intrebat câți copii are și în ce zonă locuiesc.

”10” mi-a răspuns Florin senin, cu zâmbetul până la urechi.

”10”? Am repetat cu voce tare, ca și cum ceva n-ar fi fost în regulă cu el.

Mi-a zâmbit.

Florin a învățat meserie la Constanța

Florin stăpânește foarte bine arta filmatului, iar dintre toți operatorii alături de care am lucrat în televiziune, Florin este de departe printre cei mai buni. A învățat meserie la Constanța, imediat după ce a părăsit centrul de plasament și a fost nevoit să lucreze. L-a atras orașul pentru că era ”la mare” iar mirosul plaselor de pescuit îl fascinau.

Aici a înființat în anul 2003 Asociatia Un Pas Spre Viitor, pentru tinerii care părăsesc centrele de plasament și nu au unde să se ducă. Asociația, reprezentată de Florin, urma să-i îndrume și să-i ajute în găsirea unui loc de muncă, pe toți cei care își doreau acest lucru. Iar de-alungul anilor n-au fost puțini.

Tu ce făceai la 18 ani?

Deși, teoretic, un copil devine adult de îndată ce împlinește vârsta de 18 ani, lucrurile nu sunt întotdeauna așa de simple. E greu să fii adult de pe-o zi pe alta. Să trebuiască să-ți plătești singur chiria, să mănânci și să încerci să ai o viață normală. E greu și pentru noi, oamenii mari, cu studii, familii acasă și ajutor de la părinți. Darămite pentru un copil dintr-un centru de plasament.

Tu ce făceai la vârsta de 18 ani? Pe cine-ai ajutat? Câti dintre noi avem astfel de planuri acum, la vârstă adultă? 

Le-a scris celor de la Ambasada Americii si a obținut fonduri pentru reconstrucția unui centru social

După ce a strâns bani la Constanța, Florin s-a întors mai aproape de locul în care s-a născut, la Brașov și a închiriat un apartament, unde a continuat să-i indrume pe cei fără ajutor. Pentru că erau foarte mulți tineri, Florin a cerut ajutor oamenilor pe care i-a cunoscut. Nu i-a fost deloc usor. Companiile i-au închis ușa în față de multe ori, dar Florin nu s-a dat bătut.

Într-o zi s-a decis să le scrie chiar și celor de la Ambasada Americii. Iar răspunsul pozitiv al celor de la Ambasada nu s-a lăsat mult așteptat. Așa a găsit Florin oameni de bună-credință, care l-au ajutat și l-au susținut financiar în reconstrucția centrului.

Primul Centru Social coordonat de Florin Cătănescu

Primul Centru Social, organizat de Florin, prin intermediul Asociatiei Un pas Spre Viitor, a fost deschis în incinta Liceului Mircea Cristea, din Brașov, cu bunăvoința Inspectoratului Scolar, din Brașov. Insă numărul tinerilor care părăseau centrele de plasament din România și aflau de centrul deschis de Florin, creștea pe zi ce trecea.

Deși aveau 12 camere la dispoziție, Centrul Social pentru tineri devenise neîncăpător. Așa că Florin a ajuns la Primărie și a cerut, din nou, ajutor. Și a primit. 30 de camere în incinta fostului liceu Rulmentul, de data asta, pe care a trebuit să le renoveze și să le racordeze la utilități. 

De-alungul mai multor luni, Florin a muncit la reamenajarea spațiului pentru locuit. Și a muncit, cot la cot cu ceilalți tineri, care urmau să locuiască în centru și de voluntarii, trimiși de o asociație americană. Au zidit, au dat cu var, au pus parchet, au pus ușile de la intrare, ba chiar au montat geamurile termopane.

În prezent, la centrul social din Brașov locuiesc astăzi 18 tineri, cu toții băieți, de vârste apropiate. Cei care pot să-i ajute sau le pot oferi, spre exemplu materiale de construcții, (de care au mare nevoie) mobilă pentru dormitoare, bucătărie sau le pot oferi chiar un loc de muncă decent, se pot informa despre Asociația Un pas Spre Viitor aici. Site-ul îl veți găsi în limba engleză.

Toate cuvintele frumoase, care se puteau spune despre Florin de-alungul anilor au fost spuse. Și multe dintre ele vor fi chiar repetate de alti tineri, care-l vor cunoaște. Pentru că faptele bune nu rămân fără ecou.

Cum a reușit Florin să-și îndeplinească visul? A trăit. A luptat pentru visul său. Însă nu oricum. Ci cu trudă. Cu chin. Cu perseverență. A cerut ajutor oamenilor din jurul său și chiar de peste hotare. A crezut în bunăvoința oamenilor, iar oamenii l-au ajutat. Pentru că, nouă, oamenilor, ne place să facem fapte bune, nu-i așa?

Asadar, în goana noastră pentru cadourile de Crăciun prin mall-uri, poate că n-ar fi rău să luăm exemplul lui Florin, și să ne gândim cu adevărat și la cei care au neaparat nevoie de ajutorul nostru, de bunăvoința noastră. Și mai departe să trecem la fapte. Atât cât avem. Atat cât putem.

Un Crăciun magic, tuturor!