Amestec de dimineata incertă, parfum și o privire care te poartă pe meleaguri cunoscute, spre casă, indiferent ce înseamnă acasă, sau unde este. În minte nu se desfășoară nimic, sufletul se bucură în tihnă. Încă nu știi dacă e vis sau realitatea și nu vei ști niciodată.

Așternuturile tale miros a miere polifloră iar pe etajeră, deasupra patului, domnește gratioasă o cană cu ceai de iasomie, din care am sorbit împreună, de cu seară, o picătura de liniște. Lângă ea, o carte, pe care ți-o dăruisem cu toată dragostea, stă cuminte și așteaptă s-o răsfoiesti cu degetele tale lungi și frumoase de arhitect.

O dimineața în care căzuse roua, iar ferestrele trebuiau închise bine, de teamă să nu ne înghețe nasul.

Dulceața întinsă pe untul sărat îmi gâdila simțurile de femeie îndrăgostită și mă conduce agale spre tărâmuri colorate în galben. O dimineață plină de culoare, cu ochii tăi senini și tandri si clinchet de băiat dichisit.

Știai iubitule că liniștea aduce fericire? Și că destinul lucrează prin amănunte mărunte? Poate că ceaiul de iasomie ne privește acum, îmbufnat de undeva, așteptând să-i mulțumim. Poate că buzele tale calde și moi își cer acum dreptul de a fi alintate și răsplătite pentru bunăvoința lor.

”Iubitule, ce legătură are arhitectura cu iubirea?”
”Ambele zidesc, iubita mea”.