Multă lume, destui oameni. Ne aşezăm, cu toţii, pe scaun, PentruMagicHome.

mihai_sora___scaunul_parintilor_magichome_24398000

Atât mi-au spus: ”Luaţi loc, vă rog. Aşa începe. ”

Am stat doi ani de zile, pe un scaun, într-o secţie de tratament de oncologie, nu în urmă cu mult timp. Zi şi noapte. Câteodată noaptea. Câteodata ziua. Cu ochii deschişi sau întredeschişi, după cum mă ţineau puterile. Am trecut atunci prin toate stările posibile, de la chinuri groaznice şi neputincioase, la crivăţ şi renunţare.

Au fost nopţi în care, ochii mei turbaţi şi învolburaţi rupeau cu dinţii luna. M-am certat şi împrietenit cu doctorii, am cerşit atenţie şi medicamente, am schimbat pampersi şi pungi întregi de mizerie, din locuri aproape de neimaginat, de neînteles pentru un om care nu trece niciodată prin aşa ceva. Am tras draperiile să nu mai intre soarele, am încins patul cu lacrimi, teamă, descântec şi rugăciuni. M-am ţinut în braţe când nu avea cine să mă ţină. M-am dat de pereţi singură, când nu mai aveam loc de ei şi nu-i mai suportam. M-am aruncat în nameţii de zăpadă grea, când nu mai găseam nicio fărâmă de linişte, pe nicăieri, şi-am strigat la oameni cu ură, când simţeam că-mi alunecă paşii în hău, spre neputinţă.

Dar am stat acolo. Nu m-am mişcat. Nu m-am clintit. Lângă ea. Pe scaunul ăla parcă înfipt în ciment, lângă pat. Uneori plangând, alteori ţipând către mine, în întuneric.

Astăzi, Melania Medeleanu si Vlad Voiculescu m-au făcut să-mi plâng din nou în pumni, cu ciudă. Dar m-au facut si să-mi doresc să fiu şi solară, să ajut. Atât cât pot. Atât cât ne permitem.

MagicHome este o campanie de CSR menită să uşureze, pe cât posibil, durerea părinţilor, care-şi văd copiii bolnavi de cancer, în secţiile de oncologie ale spitalelor.

Ajutorul va fi venit din partea MagicHOME – Refugiul Parintilor. Pentru a o construi, însa, e nevoie de orice ajutor financiar. Voi sta şi eu pe un scaun. Din nou. O dată, ca să-mi înving demonii, iar apoi ca să ajut. Până când vom strânge banii pentru MagicHOME.

Dacă treceţi, începând cu ziua de azi pe strada C.A. Rosetti 2-4, din Bucureşti, prin faţa Galeriei Galateca, veţi vedea, în vitrina, un scaun. Mereu ocupat. Vom sta acolo, pe rând, în locul oricărui părinte care are un copil bolnav de cancer şi ne vom lupta, aşa cum vom putea, fiecare dintre noi, cu durerea. Până când, împreună vom construi #MagicHOME,

Vrei să ajuţi şi tu?
– Distribuie acest clip.
– Programează-te pentru a sta pe scaun.
– Donează 2 euro lunar printr-un SMS la 8844 cu textul „MAGIC”.


www.PentruMagicHOME.ro
#pentruMagicHOME

 

Be the first to comment on "Multă lume, destui oameni. Ne aşezăm, cu toţii, pe scaun, PentruMagicHome."

Leave a comment

Your email address will not be published.

*