Deşi aproape imposibil de asimilat şi mult mai rar, există întâlniri karmice şi între prietene. E greu de înţeles, la început. Mai ales atunci când nu ştii exact ce te loveşte şi de ce te-ai trezit, în toiul săptămânii, la prânz, cu o străină. O străină care-ţi zâmbeşte şi-ţi mărturiseşte cu mâna pe inimă, că, o emoţionează scrierile tale de pe blog, aceleaşi scrieri pe care tu le ţii ascunse de ochii cititorului, sub forma unui pseudonim din poeziile lui Tudor Arghezi. Dar peste care ea a nimerit, karmic, din pură întâmplare.

Si-ţi vine să-i mărturiseşti şi tu aceleaşi lucruri, cum că te emoţionează povestea ei şi a Lidiei, copila ei, şi că ţi-ai dori, cumva, într-un fel, numai de noi două ştiut, să-i fie bine, să fie fericită.
Şi că poate, uneori, trăim aceleaşi stări sau vise, iar asta n-are decât să ne lege mai departe, deasupra inimii mecanice. Unele dintre vise au loc chiar aici, în grădina Verona, miercuri, în faţa unei limonade cu ghimbir, unde eu şi Cristina ne-am dat întâlnire pentru prima dată şi-am sorbit copilăroase, cu paiul, din borcanele lor colorate.