De ceva vreme, mă trezesc în miros de crini sălbatici si rouați. Petalele lor catifelate, cu striații gălbui la mijloc îmi colorează întâia privire din zori. Stau cuminți, în coltul lor paradisiatic, mirosind a cafea cu frișcă si-a ciocolată cu martipan, porție zilnică de bună-dispoziție. Din când în când, se simt deranjați de câte un singuratec trandafiriu, pierdut melancolic printre foi de A4 și miniromanțe de iubire. Dar eu nu-i dau importanță. În definitiv, e doar un ins, dintr-un livresc pătat de vreme.
La umbra crinilor rouați, balada lui e rece și stângace.

Sunt o cascadă de gânduri pozitive. Deseori transform ruina în cetate și înviu geniile Renașterii. DaVinci îmi zâmbește fustangiu de sub mustață. M-am obligat să cred ca nimic nu se pierde, ci doar se transformă. 
Astăzi mi-am transformat iubirea ascunsă sub pernă într-o caramea maro. Iar apoi i-am întins-o cu nonșalanță lui Weber. Poate-l gâdilă puțin la nas și mai compune o arie la vioara Stradivarius cu mai multă delicatețe.

Mai târziu, am alergat juvenilă pe străzile pustii și reci ca plumbul, pășind hotărâtă în stropii deictici ai ploii. Bacovia s-ar fi răsucit în mormânt cu tot cu a lui iubită, dacă mi-ar fi văzut zâmbetul arborat în fața griului mortuar din poeziile domniei sale.

Uneori, pustiul e cea mai bună treaptă de modelare a sufletului. Alteori, nu. De cele mai multe ori, singura stare a existenței în care mă regăsesc cu adevărat e starea de alint.

Întruchipez o pictogramă colorată, de ultima generație. Haotică. Tipătoare. Candidă.
E minunat să fii viu. E fascinant. Viața e spectaculoasă în imprevizibilitatea ei.

Timpul pare să înainteze terbil de tare între fotografii, desuetudine și fericire. Îmi simt nările ademenite de o iubire fragedă, cu iz de primăvară.

‘’Dumnezeu există fiindcă în univers e mult prea multă ordine’’– Mi-a spus el hotărât.

Uneori, fericirea e la capătul lumii. Trebuie să călătorești ca să ajungi la tine însuți. Ca să o descoperi. Alteori fericirea e mai aproape decât ne imaginam. Apare sub forma unei celule din interiorul nostru și așteaptă să fie înmulțită.

Fericirea e în noi.