Azi la Târgul de Antichități de la MTR, o doamna s-a oprit în fața unei ii pe care-o admiram împreună şi-a început să plângă. La început n-am ştiut exact ce să fac, cum să reacționez, doar că doamna a început să plângă cu năduf şi sughițuri, aşa că n-am putut să tac şi-am întrebat-o ce s-a întâmplat şi dacă are nevoie de ceva.
„Nu, nu-i nimic grav, doar o avalanşă de emoții puternice. Vezi tu rochia asta? ” m-a întrebat la rându-i în timp ce-şi ştergea ochii cu o batistă din broderie, cum n-am văzut niciodată.
„Sigur. E una dintre cele mai frumoase ii pe care le-am văzut în viața mea. Şi eu sunt ataşată de astfel de lucruri.”
” E un model pe care l-am văzut ani la rând lucrat de mâna mamei mele. E un fel de broderie peste care nu poți să treci orişicum. La noi acasă, în Țara Făgăraşului, fetele poartă astfel de ii în ziua nunții. Şi nu ştiu una care să nu fi fost fericită. Sau neiubită. Şi eu am fost fericită. Tare fericită”.
„Făgăraş. Hm. Şi eu sunt din Braşov.”
„Adevărat? Vrei să probezi rochia asta pentru mine? Tare-aş vrea să văd cum îți stă.
M-am emoționat, cum vă imaginați, aşa că am pus mâna pe rochia aia şi-am probat-o sub privirile înnecate ale doamnei. Slabă de înger, n-am ce-mi face. Era cam scumpă şi cam mare după părerea mea, aşa că am renunțat la gând şi i-am zis doamnei că poate nu-i pt mine şi că poate n-am de gând să mă mărit prea repede.
„Ți-o cumpăr eu”, mi-a zis.
„Dar cum se poate? Nici vorbă.” Aveam deja ochii bulbucați şi un milion de emoții vizibil curgătoare pe retină.
„Ți-o cumpăr eu, mi-a repetat. Dar hai să-ți luam măsurile ca să fim mulțumite.”
Şi-apoi m-a luat în brațe cu tot cu rochie.
Am insistat să nu se întâmple asta. Să bem o cafea, să ne vedem, dar să nu-şi cheltuie banii pt mine. Doar că doamna mea de poveste nu s-a lăsat până nu i-am dat adresa de acasă să-mi trimită rochia când e gata şi dulceața de ardei iute de la Făgăraş, despre care am tot schimbat câteva vorbe în timpul probei.
Întâmplarea asta m-a fericit pentru jumătate de viață, vreau să vă spun. Şi nu aşa cum vă imaginați datorită rochiei, ci pentru că am înțeles, pentru a mia oară cum emoțiile bune apropie oamenii, îi adună laolaltă, îi hărăzeşte, îi uneşte. Practic îi fac să se iubească. Cum unii oameni sunt fericiti doar atunci când dăruiesc. Şi cum alții sunt fericiți abia atunci când învață să primească. 
Be the first to comment on "Ieri cu vedere spre azi"