Dac-ar fi după mine, Canionul 7 Scări din Brașov ar fi de departe, una dintre cele 7 minuni ale lumii, așezată cu încredere lângă Marea Piramida din Gizeh, Colosul din Rhodos sau Statuia lui Zeus din Olympia. Îmi permit, desigur, să exagerez putin, însă credeți-mă pe cuvânt când vă spun că locul uimește și amutește deopotrivă majoritatea oamenilor care au ajuns să-l viziteze.
De departe unul dintre cele mai frumoase spectacole ale naturii, Canionul 7 Scări se califică ca destinație de vară, exclusiv pentru cei care îndrăgesc natura, au măcar o pereche de bocanci de munte la purtător și nu se dau înlături de la aventurile în gașcă. (adică știu să-ntindă mână după celălalt și să-l ajute la nevoie).
Câte ceva despre locație
Aflat în vestul munților Piatra Mare, judetul Brasov, Canionul 7 Scări este un defileu format din calcare jurasice, are 160 de metri lungime și o diferență de nivel de 58 de metri. Denumirea i se trage de la cele 7 scari care trebuiesc traversate pentru a ajunge pe drumul spre Masivul Piatra Mare. După ani de zile în care scările erau subrede, începând cu anul 2014, locul a fost total restaurat, astfel încât te poți bucura în liniște de priveliștea spectaculoasă.
Drumul spre Cascadă şi Canionul 7 scări
Așa cum probabil vă imaginați, accesul spre Canion nu-i chiar atât de ușor, adică nu ajungi la locul faptei direct cu mașina, însă nu-i nici chiar atât de greu, de vreme ce eu, ori de câte ori am fost, am văzut o grămadă de oameni cu odraslele după ei.
Dacă veniți cu masina dinspre Bucuresti, accesul se face din localitatea Timişul de Jos, situată la aproximativ 10 km de Braşov. Veti da cu ochii de un drum forestier care șerpuiește frumos spre pădure. Există o parcare special amenajată pentru turiști, așa că nu trebuie să vă faceți griji pentru mașină.
De evitat totuși weekendurile pline de brașoveni, care vin aici la iarbă verde în gașcă și populează toată zona, inclusiv parcarea.
Traseul spre canion are marcaj cu bandă galbenă și durează aproximativ 1 ora, chiar si pentru cel mai leneș dintre voi. Pe drum s-au amenajat multe locuri și podete în care vă puteti odihni, așa că nu trebuie să vă faceți probleme dacă n-ați mai făcut de ceva vreme sport.
Încălțările antiderapante sunt însă obligatorii – terenul e destul de alunecos (mai ales după ploaie) iar pe drum veți întâlni frecvente rădăcini de copac. N-aș vrea să ne întâlnim pe-acolo și să vă văd în slapi, sandale sau încăltăminte cu talpă subțire.
În plus, recomandarea mea ar fi să aveti cu voi măcar un hanorac sau/și o pelerină subțire de ploaie, întrucât, inclusiv vara, în canion temperaturile sunt scăzute și oricând ar putea începe ploaia. Pelerina vă poate fi de folos în canion, unde veți avea parte de multi picuri, chiar și dacă nu plouă. De asemenea, sfatul meu calduros ar fi să urcati scarile cu ambele maini libere și nu – să nu vă opriți pe scara (mai ales pe cea mai lungă) pentru nicio fotografie de Facebook.
E mai sănătos asa. Luați aminte. 😉
Pentru a putea trece prin canion, de-alungul timpului au fost amenajate şapte scări. Cea mai lungă are 14,5 metri, iar urcarea ei v-ar putea șterpeli puțin curajul dacă nu sunteți hotărâti să o traversati. Fără doar si poate, scara este întotdeauna udă, așa că aveți grijă pe unde puneți piciorul și mai ales cu ce sunteți încălțați. Simt nevoia să repet asta pentru că am văzut de prea multe ori, tot felul de accidente la fața locului a căror protagoniști purtau șlapi.
Ce trasee turistice puteți face în zona canionului
Dacă tot ajungeți în zonă, puteți să vă continuați aventura pe unul din traselele care duc spre masivul Piatra Mare, cum ar fi:
- Canionul “7 Scări” – varianta de ocolire prin Prăpastia Ursilor (marcaj: triunghi albastru; durata: 30 minute; grad de dificultate: medie);
- Cabana Dâmbu Morii – Cascada cu apă vie – Canionul “7 Scari” – Cabana Piatra Mare (marcaj: bandă galbenă; durata: 3 ore; grad de dificultate: dificil);
- Drumul “familiar” de la Cabana Dâmbu Morii – Prapastia Ursilor – Cabana Piatra Mare – Vârful Piatra Mare (marcaj: banda rosie; durata: 4 ore; grad de dificultate: usor).
Program de vizitare și tarife
Puteți vizita Canionul “7 Scări” oricând, între orele 10.00 si 18.00, însă nu și în zilele în care plouă cu bulbuci. Dacă sunt precipitații abundente există riscul să vă-ntâlniți față în față cu viitura.
Când eram mică, undeva la vreo 15 ani, țin minte că am prins o ploaie cu bulbuci pe traseu, și neavând pelerine cu noi am fost nevoiți să ne adăpostim la refugiu, unde am stat vreo 3 ore până a încetat vijelia. Astăzi, acelasi refugiu s-a tranformat într-o căbănuță, unde se plătește zilnic taxa pentru vizita în canion.
Tariful perceput pentru o vizită în canion este de 10 lei pentru adulti si 5 lei pentru copii, elevi si studenti. În cazul grupurilor organizate, formate din minim zece persoane, adulții platesc mai puțin, adică 5 lei intrarea, iar copiii, elevii sau studentii – 2 lei. Toate grupurile sunt însoțite de ghid.
Zona nu este lipsită de pericole, aşa că salvamontiştii îi avertizează pe turişti că este foarte important să fie echipaţi pentru o ascensiune pe munte, nu pentru plimbare în oraş. „Echipamentul necesar mersului pe munte: ăsta este primul lucru de care trebuie să ţină cont (turistul), pentru că este siguranţa vieţii lui de fapt în pericol. S-au întâmplat foarte multe accidente cu turiştii în adidaşi”, spune Adrian Olteanu, reprezentant al Serviciului Public Salvamont Braşov.
Cea mai mare instalație de tiroliene din România
Pentru doar 50 de lei de persoana, puteți parcurge traseul înapoi spre casă cu tiroliana. Traseul începe imediat în apropierea canionului și are ca punct de sosire Popasul Șipoaia. Diferența de nivel între cele două puncte este de 300 m. Cel mai lung segment de tiroliană are circa 300 m, iar cel mai scurt 47 m (60 m după alte surse). Experiența este de-a dreptul fascinantă având în vedere că te dai pe cea mai mare instalație de tiroliene din România.
Be the first to comment on "Ce mai vizităm în weekend – Canionul 7 Scări din Brașov, bucurie fără margini"