Dragostea învinge frica – Fotografia care a sfâșiat o lume întreagă

Diego

„Cultivați dragostea și bunătatea la un copil și veți aduna dragoste și bunătate. Și numai atunci veți construi o mare civilizație, o mare națiune” Evandro Joao da Silva

Diego Frazzo Turkato, un băiat brazilian de 12 ani, cântă la vioară la înmormântarea profesorului său, alături de alți copii, piesa muzicală preferată a defunctului, care l-a salvat de mediul de sărăcie și criminalitate în care trăia.

Vioara se aude duios, sunetele corzilor trec direct prin sufletele tuturor și nu se opresc – sfâșie, zdrobesc inimi, leagă și dezleagă lumi pe care le cunoaștem, ne sunt cunoscute; sunt parte din noi, dar le înlăturăm – nu știm ce să facem cu ele, e prea mult pentru noi. Nu avem curaj, nu e pentru noi, poate pentru alții. Ce să facem cu suferința pierderilor? Cine suntem noi să o alinăm?

Momentul de mare tristețe este surprins de fotograful și reporterul Marcos Tristao și este catalogată una dintre cele mai emotionante  fotografii din istoria recentă. 

Astfel, povestea profesorului atât de iubit, Evandro Joao da Silva, devine cunoscută, prin ochii tristeții, lumii întregi.

Dar tristețea are, uneori și duioșie, și frumusețe. Tristețea, ca și dragostea ne conectează cu alții. Tristețea ne arată cum, bunătatea și dragostea pot aduce schimbare celor care au  nevoie, cu adevărat, de noi.

EmpFLZoUYAUYyw2

Diego e doar unul dintre copiii pe care Evandro l-a învățat să cânte la vioară și pe care muzica l-a ajutat să devină un om mai bun, feerindu-l de traficul de droguri, crime și alte activități ilegale. Asemeni lui Diego, mulți copii suferă și au nevoie de cineva care să le arate că viața poate avea și alte planuri pentru ei. Că pot fi adoptați, că pot fi încurajați să învețe, că e în regulă să se joace, să copilărească, că pot avea access la apă potabilă, medic sau cărți. Sau că pot cînta la vioară, la chitară, la tobe.

Se spune că pentru a deveni mai fericiți, există cîteva activități voluntare, intenționate, care contează; pe care dacă le luăm în considerare, avem șanse mai mai mari de a ne amplifica propria fericirea. Poate merită să aflăm care sunt.

marcos-tristao-diego-frazzo-turkato

Cine a fost Evandro Joao da Silva?

Evandro João da Silva a fost liderul Grupului Cultural AfroReggae. Misiunea grupului a fost să abordeze inegalitățile sociale găsite în Rio De Janeiro și să aducă muzica, arta și cultura în favelele defavorizate din metropola braziliană.

Evandro João da Silva a fost bătut și împușcat în abdoment în centrul orașului Rio de Janeiro în luna octombrie. Doi ofițeri de poliție au ajuns acolo, la momentul conflictului dintre profesori și atacatori, însă în loc să se oprească să-l ajute, au trecut pe lângă el fără să îl ajute.

Potrivit autopsiei, Evandro a murit la aproximativ zece minute după ce a fost împușcat.

Împrăştiate în mărginimile din toate cele patru puncte cardinale ale oraşului, favelele reprezintă aglomeraţii colorate, zgomotoase şi în general insalubre, în care trăiesc peste un milion de brazilieni. Institutul brazilian de geografie și statistică (Instituto Brasileiro de Geografia e Estatística – IBGE) definește o favelă ca un grup de gospodării cu cel puțin 51 de unități, care ocupă – într-un mod dezordonat și dens – terenuri deținute de alții și care nu au acces la servicii publice esențiale. Rio de Janeiro are aproximativ 1.000 de astfel de mahalale.
Din păcate, comerțul cu cocaină a afectat Brazilia și, la rândul său, favelele, care tind să fie conduse de stăpânii drogurilor. Tragerile de arme regulate între traficanți și polițiști și alți criminali, precum și diverse activități ilegale, duc la rate de omor peste 40 la 100.000 de locuitori în orașul Rio și rate mult mai mari în unele dintre mahalale.

Be the first to comment on "Dragostea învinge frica – Fotografia care a sfâșiat o lume întreagă"

Leave a comment

Your email address will not be published.

*