There is peace even in the storm. Zic doar, astăzi, în vremuri de restriște, în care oameni năpăstuiți și speriați de conflicte militare, arme, violență și bombe nucleare, se adăpostesc în gurile de metrou, își iau în brațe copiii și prietenii și se despart de cei dragi, cu gîndul că nu-i vor mai revedea niciodată.
Peste 10.000 de mitraliere le-au fost date civililor din Kiev să se apere de ruşi. Oraşul ucrainean Mauriupol e sub tir de rachete, cu sute de explozii raportate. Oraşul este unul dintre cele mai mari porturi ucrainene de la Marea Azov.
Mă uit la știri și nu-mi vine să cred.
E greu sentimentul despărțirii, se simte prin toți porii, e o durere care te amețește și pe care nu o înțelegi decît dacă o trăiești. De acolo, din iureșul mulțimii nu simți altceva decât neputință, tragedia propriei vieți – neputința de a nu-i putea salva pe cei rămași în urmă, mai necăjiți și mai firavi ca tine, cum sunt bunicii.
Am sunat astăzi o prietenă dragă, care locuiește în Ucraina cu sufletul la gură. Trece în curând granița spre România împreună cu cei doi copii mici pe care-i are, cărora nu le-a dat drumul din brațe deloc în ultimele 24 de ore. Mi-a spus prin telefon -” vin în vizită, să știi, posibil să ieșim în gașcă la o limonadă. ” Și a închis, senină și hotărâtă.
Acum o aștept, îmi vine să mă duc după ea la graniță.
Și totuși, ce voiam să vă spun – You must not lose faith in humanity. Humanity is an ocean.
If you cannot find faith in humanity, be the faith in humanity.
Ce altceva ne (mai) rămâne de făcut?
Kindness changes everything.
Be the first to comment on "There is peace even in the storm"