Azi m-am visat pe mine însumi

Purtându-mă pe brațe,

 la o vîrstă la care încă ești adăpostit de simțirile din hăul ființei.

 

piciorușele cărnoase se roteau în aer neastâmpărate,

Ca o bicicletă primăvara, pe dealurile înmugurite.

 

Azi m-am visat pe mine însumi

Purtându-mă pe brațe

și zbierînd din rărunchii ființei ca după un abandon de părintele protector.

 

Știam în sinea mea că trupul se dezbară de suflet

și sufletul meu era acum într-o căutare halucinantă

la 37 de ani distanță.

 

Mai e destul timp ca lucrurile să se complice,

mi-am zis, și din pământ să iasă rouă.

privirea mea mă căuta speriată ca o mamă prin pădurea amazoniană

când plouă.

 

Și dintr-o dată am simțit cum mi se strînge stomacul,

și cum piciorușele mele de bebeluș

se rostogolesc spre viață fără să mă-ntrebe.

 

Azi m-am visat pe mine pe podea într-o dimineață de februarie,

într-o poziție de Kundalini Yoga,

și încă puteam privi cum sufletul se așează în mine,

ca și cînd ar fi fost mîngâiat

de-o făptură cu piciorușele cărnoase.