Părinții se întorc la casele lor, de la capele și cimitire, încă pe bâjbâite, aplecați de durere și neputință. Mâinile le miros a ceară și-a tămâie, iar în gând li se perindă fără încetare, aceleași rugăciuni fără de sfârșit. Rugăciunile au rostul lor de după sicriele închise. Unii dintre ei și-au îngropat deja morții, alții încă le mai stau de veghe la căpătâi.

De 5 zile încoace, părinții cărora li s-au dus copiii n-au închis un ochi. Se iau în brațe mame cu tați, surori cu frați, mătuși cu bunici, prieteni cu necunoscuți. Zbiară și se smucesc ca fiarele, cum pot, din brațele neputinței și al cutremurului. Să fie un secol de când copii lor zac întinși în sicrie, iar ei nu pot nici măcar să le mângâie chipul.

Este în jur de ora 18.00 iar în fața clubului Colectiv, vântul adie usor. Nu poți tine mult ochii deschiși în fața miilor de lumânări aprinse în memoria celor 32 de tineri care au murit. E atâta durere de jur-împrejurul lor, încât dacă stai prea mult într-un loc, ai impresia că durerea îti apasă pe piept și te lasă fără aer.

---

La câteva străzi distanță, undeva în Centrul Capitalei, mii de tineri furiosi, dar tăcuți, mototolesc Guvernul si-l aruncă la gunoi. Intr-o clipită. Se aud voci despre onoare și asumare, despre pocăință și trudă. Despre ani de suferință și nestiință. Despre ani în care am tăcut și-am suportat bătaia de joc a PSD-ului, a oamenilor fără de suflet și fără de minte, a celor avizi după putere și bani, a celor șmecheri și mai pricepuți ca noi de 1000 de ori într-ale mitei și coruptiei.

Am tăcut cu toții. Si noi și părinții nostri. Cu tot cu Ceaușescu. Am crescut monștrii pe care i-am educat să ne conducă. Să ne manipuleze, să ne ia de la gură și ultimul colț de pâine pe care l-am obținut cu trudă. Am tăcut cu totii. Dar s-a terminat.

Se împlinește imediat un an de când, pe 16 noiembrie 2014, Adrian Rugina a scris pe pagina sa de Faceboook, în ziua turului doi al alegerilor prezidenţiale, un text la adresa clasei politice, despre  situaţia dramatică în care se află România:

***

„De 25 de ani, toţi cei care ne-au condus au investit exclusiv în prostie şi în prostime. Educaţia este ca şi inexistentă, sistemul medical este la pământ, iar sistemul de asigurări sociale nu e altceva decat o glumă proasta. In mod normal, intr-o tara normala, n-ar trebui sa-mi fac griji pentru pensie. O mica afacere, condusa corect, ar trebui sa produca suficient, sa-mi permita sa pun deoparte fie si un minim care sa nu-mi dea depresii cu 25 de ani inainte sa am nevoie de el. Ei bine, nu e tocmai asa. Statul roman nu stie sa-si sustina decat propriul buzunar. In rest, te ingesuie cu zeci de controale, popriri nesimtite, suprataxare, birocratie, lipsa de interes. In paralel, statul si-ai lui reprezentanti, pe care i-am votat si apoi i-am lasat sa-si faca de cap, sau pe care nu i-am votat pentru ca ne era scarba sa mergem la vot, si-au batut joc de orice. Au furat tot ce era de furat, au dat tunuri peste tunuri. Lucrurile au transpirat intotdeauna, dar nimeni n-a luat atitudine. Stirile au aparut in presa, noi am dat de doua ori Share pe Facebook, ultragiati nevoie-mare intre doua cafele, si povestea a trecut. Nesimtirea a proliferat an de an, pe fondul unei prese controlate, directionate, care in cea mai mare parte ai ei (incerc cu greu sa nu generalizez), n-a facut decat sa distribuie rahat prin toate canalele, in orce forma, totul orientat catre intoxicare, prostire, dezinformare.

Ce se va intampla cu dosarele existente, cu anchetele mai vechi si mai noi, cu cei appx 250 de politicieni care urmeaza a fi anchetati in dosarele care urmeaza sa fie deschise, sau daca asta se va mai intampla vreodata, depinde de noi. Nu depinde de ei. Dar stiu ca, in primul rand, aceasta caracatita monstruoasa, pusa pe furt si imbuibare, numita PSD (si in toate formele de la FSN incoace) trebuie sa moara. Trebuie distrusa si spulberata.”

***

Cu ce drept am fost noi nedumeriți la protestul de aseara? Cum adică n-am stiut ce-am vrut? Am știut. Si dacă sunt printre voi dintre aceia care n-au știut, acum stiu. A fost suficient să aruncăm o privire cu ochii larg deschiși peste textul de mai sus, ca să știm de ce anume ieșim din nou în stradă. Și ce vrem să schimbăm.

În urmă cu două zile Adrian Rugina a fost condus pe ultimul drum cu onoruri militare. Nu l-am cunoscut niciodată, dar mi-ar fi plăcut. Mi-ar fi plăcut să-l aud printre noi, în cele două seri la rând la proteste. Și-apoi să-l urmaresc cum propune soluții argumentate să ne ajute. Să ne scoata din nebunia asta la care am ajuns cu toții. Să râdă un pic de Tudor Chirilă la Cotroceni. ( Sper ca n-am innebunit cu totii!)

Dragilor, în timp ce parinții aștia își plâng copiii, noi ne batem joc de ei și-i luăm în derâdere. Facem documente în Google Docs pe Facebook, ca să circule liber printre toti nătângii și să tâmpim cu totii, laolaltă. Suntem tineri, știu, dar o parte dintre noi suntem și proști. Mai proști decat însuși președintele, care ne invită de zori să-i trimitem propuneri de candidați eligibili la Vocea Poporului.

Stimate domnule Iohannis,

Când am iesit pentru dumneavoastră la vot, la grădinița din colțul blocului- v-am ales ca lider. Am stiut ca n-aveți stofă de lider de la început, dar am tânjit mereu în sinea mea și am mers cu dumeavoastră până în pânzele albe. Maniera în care ati ales să discutati mâine cu societatea civilă, invitând organizațiile neguvernamentale să se „auto-invite” și incurajâng zecile de mii de oameni iesiti pe străzi să vă scrie, n-are nicio legătura cu statutul dumneavoastră de presedinte. V-am ales din simpatie,(Sibiul e orasul meu preferat, dupa Brasov), dar vă spun sincer, la asta nu m-am așteptat. E adevărat că m-am încrezut mereu, mai mult în consilierii dumneavoastră, decât în dumneavoastra, dar să-mi fie cu iertare, un asemenea scenariu nu mi-am închipuit.

Domnule presedinte, cine vă consiliază pe dumneavoastra, pe noi nu ne interesează. Noi rămânem în stradă.

Semnat – Partidul Colectiv