Am reușit să-mi termin eclerul de ciocolată, prinsă-n asonanța frazelor tale despre iubirea idealistă. Îți pregătisem deja o erată la adresa poliloghiilor tale eufemistice, pe care țineai cu tot dinadinsul să ți le exprimi. Din când în când îți rătăceai privirea în decolteul adânc, acuzându-mă aparent revoltat, de sex-appeall.

La amenintarea mea, cum că te-aș condamna la o lupta neobosită cu propria moralitate, mi-ai prins degetul arătător, vopsit de ciocolată și l-ai alintat printr-o sărutare amăruie.

Sărutul s-a lipit de mână și s-a transformat într-o mângâiere lină, a cărei gust nutritiv mi-a gâdilat și ultimul hormon feciorelnic. M-am cerut adulată, ca un pisoi de vârsta medie, lăsându-mă prada jocului adolescentin.

Subit, mi s-au dilatat pupilele negre, ca semn de excitare a vulnerabilității mele feminine. Îmi păreai un sonet, a cărui ritm iambic își propusese să mă înduioșeze cu orice preț. Am profitat de moment pentru a-mi reînvia în minte imaginea gramofonului demult uitat pe meleaguri străine:’’ Timpul, primavara funebră a eternității’’…

I-am mulțumit divinității pentru ancorarea circumstanțială în care mă aflam și m-am ridicat amețită de la masă, hotărâtă să las în urmă orice sentiment capabil să mă transforme.
Mi-ai afișat un zâmbet arborat, ignorându-mi placid gestul copilăresc. A urmat o abreviere a gesturilor tale tandre, dăruindu-ți în schimb, mersul dezechilibrat pe una dintre șinele de tramvai.’’ Bună seara! Știți cumva, 41 mai circulă?’’.