Top 10 lucruri care mi-au plăcut în Paris și de care o să-mi amintesc toată viața

Untitled design (64)

71829783_10156928526828843_4987264566112026624_n

#1. Când am văzut pentru prima dată, din depărtare, La Tour Eiffel, într-o cu totul altă ipostază decât în toate fotografiile pe care le știm cu toții, de pe o străduță pe care ajunsesem din întâmplare și pe unde eram numai eu, și de unde nu mai știam să ies nici cu toate hărțile din lume.

#2. Când a început să plouă cernut, exact când am intrat în Muzeul Louvre, așă că am stat 20 de minute, cuminte, sub piramidă, într-un colt, să mă uit la picuri și la oamenii relaxați cu pelerinele lor colorate de ploaie.

71761495_10156928527018843_8479538711128702976_n

#3. Când istovită de la atâta mers pe bulevardele largi ale Parisului, m-a găsit Marc, prietenul meu din Franța, care m-a dus în cartierul artiștilor, o înșiruire de galerii de artă, pe străduțe înguste, cu boutique -uri de bijuterii vintage, jurnale cu coperți realizate manual, după care am crezut că leșin de plăcere, și mici terase cochete, unde localnicii serveau fondue au fromage, escargots a la bourguignnonne, et biensur – le vin rouge

#4😊. Când am descoperit micuțul restaurant de la parterul clădirii în care a locuit și a scris Ernest Hemingway, marele iubitor de pisici până la moarte și după moarte, și Paul-Marie Verlaine, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori de poezie din Franța.

72634267_10156928527118843_2202820569282379776_n

#5.Când un băiat cu geacă verde, după ce a admirat sculptura lui Antonio Canova – Psyche ranimee par le baiser de l’Amour, mi-a zâmbit discret galeș pe sub sprâncene, așa că i-am zâmbit și eu la loc.

72059823_10156928528113843_1320026574581399552_n

 

#6.Când am descoperit, tot la Louvre, o sculptură mai puțin cunoscută a lui Antoine-Denis Chaudet – Oedipe enfant rappele a la vie par le berger Phorbas, qui l’ a detache de l arbre, – o minunăție, care m-a sensibilizat pînă la lacrimi, și care m-a făcut să cred că încă mai sunt pe lume bărbați, care pot fi înduioșați de făpturi mici și vulnerabile.

72799798_10156928528043843_8737267934646239232_n#7. Când m-am plimbat pe Sena cu barca și a început să clipăcească La tour Effel, moment în care un copilaș francez, de veo 4 anișori, a strigat în gura mare – Regarde, maman, la lune dans le ciel!

#8. Când m-am hotărât că e în regulă dacă pierd toată ziua prin grădinile Versailles-ului, încă de la prima oră a dimineții, citindu-l pe Cioran în franceză, ca un adevărat parizian melancolic ce sunt.  Parce que, la melancolie exprime toutes les possibilités celestes de la terre. (aka Cioran).

72168763_10156928527393843_3467790159959818240_n

#9. Când, tot în grădinile de la Versailles, m-am întins pe o bancă,  cu fața în sus să mă odihnesc la soare și apoi să scriu, și un turist englez mi-a făcut o fotografie memorabilă. Și tot atunci a început să plouă cu soare. Doar că nu m-am ridicat și am rămas acolo să treacă norul, care a și trecut imediat.

72365323_10156928527568843_2574424202043981824_n

#10. Când tot într-o seară,  în care devenise mult prea rece să mai stăm cu picioarele atârnate pe malul Senei și să ne uităm în gol la vaporașele cu turiști, eu și cu Marc ne-am hotărât să ne îndreptăm spre Rue Moufftard și să bem o sticlă de vin pe bordură, cu studenții de la Facultatea de Drept de la Sorbona. O seară care s-a dovedit a fi o seară de excepție, cu povești despre regi și regine, mitologie greacă, și, desigur, clătite sărate.

#11. Când tot aici, fix pe bordură, Marc ne-a povestit despre fratele lui, D., medic cardiolog în Versailles, bolnav de inimă, și ne-am întristat cu toții, și ne-am luat în brațe, dar apoi ne-am dat seama că nu există bucurie fără tristețe, dar mai ales fără împăcare cu tine însuți, și cu destinul pe care-l ai.

#12. Când am stat la povești într-o dimineață cu un pictor sărac, care locuia în Cartierul de lângă catedrala Sacre-Coeur, Montmartre, care avea o pisică galbenă, și pe care o striga în franceza lui aristocrată – Cosette, același nume pe care Victor Hugo l-a făcut celebru în romanul său, atât de iubit de mine în copilărie – Les Miserables. Și atunci mi-am amintit de Kate Moose, a mea, care e acasă, la fel de frumoasă și de aristocrată, și care abia mă așteaptă cel puțin nervoasă.

Untitled design (65)

#13. Când mi-am luat la revedere de la Marc, și i-am spus că îl aștept  să vadă L’Arc du Triomphe la București, același arc pe care-l au și ei în Paris, (și-apoi toate minunățiile Brașovului) iar el mi-a răspuns că și-a luat deja bilete, și că ne vedem în curând.

#14. Și-atunci am înțeles că mă pot întoarce liniștită acasă, de unde am și plecat, și că, uneori, depărtarea de lucrurile pe care le cunoști, te ajută să înțelegi, dar mai ales să iubești, din nou, așa cum e și firesc, toate lucrurile bune din țara în care te-ai născut, în care ai copilărit, și în care ai crescut.

71582031_10156928528348843_340554025688629248_n

 

Be the first to comment on "Top 10 lucruri care mi-au plăcut în Paris și de care o să-mi amintesc toată viața"

Leave a comment

Your email address will not be published.

*