Capitolul 3. Necuvântătoarele.

Necuvântătoarele

95198204_10157560544693843_6291735808529399808_o

E lesne de înțeles de ce copiilor le plac cațeii. Dacă îți lipești degetele de inima unui patruped care latră, și aștepți cuminte să-i simți răsuflarea, te apropii, cumva, de ceea ce noi, oamenii, căutăm toata viața, în cele mai îndepărtate locuri, si totusi, nu găsim cam niciodată – dragostea necondiționată.
Neastâmpărul ăsta, căutarea fericirii fără de sfârșit, poate fi ușor de domolit, dacă-ți faci un prieten dintre necuvântătoare.

Toată viața mi-am închipuit că în sufletul cățeilor, se ascund, pesemne, totii copiii blânzi. De aceea, atunci când se întâlnesc, cațeii si copiii, se recunosc între ei, si se atrag ca doi magneți. Iar apoi, ce urmează nu-i greu de văzut oriunde in lumea asta – copilul își întinde, ca prin magie, degetele firave spre prietenul său, iar prietenul patruped răsplătește cu nasul lui umed si îmbrățișări cu patru brate calde. Patru brațe si o coadă care te amețește cu inocență. Necuvântătoarele și copiii sunt, fără îndoială făpturi ale aceleasi lumi.

P. S el e Aki, noul și vechiul meu prieten, și zilele astea m-a ajutat să regăsesc, prin unghere numai de el știute, copilul care se ascunde în sufletul meu.

Be the first to comment on "Capitolul 3. Necuvântătoarele."

Leave a comment

Your email address will not be published.

*