Diseară ne vedem în stradă. Neam săturat.

protest_5-465x390

Dragă PSD,

Hai să ne lămurim asupra unui lucru – Atacul la statul de drept din România, țara noastră, a tuturor, de azi-noapte, nu va avea nicio soartă de izbândă, nici acum, nici mai târziu! Asta să știi sigur. Cum oare ți-ai imaginat tu că o să scapi basma curată din toată afacerea asta, n-am să înțeleg niciodată.

Vezi tu – faptele tale de azi-noapte, nu arată altceva decât că ești un partid fragil. Nu poți să adopți o Ordonanta de urgenta, prin care să modifici codurile penale, să faci toate demersurile publicării ei în Monitorul Oficial, la ora 1 noaptea, și să crezi că astrele se vor alinia în favoarea ta.

Greșit. Tare gresit, dragă PSD.

Ti-ai băut ceaiul de la miezul noptii, în liniște și în neștiință pentru ce o să urmeze, rânjind cu nesaț în fața televizorului. E prea mult şi prea periculos pentru a te lăsa în pace, dragă Dragnea, aaa…,pardon, dragă PSD.

Știi? Serile trecute am cam fost 90.000 de oameni în stradă în toată țara.

90.000 oameni de bun-simț, pe care tu i-ai ignorat cu desăvârșire și de la care ai avut pretentia sa-și plece grumazul în fața ta și să-ți accepte mizeriile.

Diseară ne vedem din nou în stradă. #Neam săturat.

Semnat,

Generația cu Protestul de Gât.


O formă atât de rară de cancer aduce cu sine și un adversar pe măsură. Donează pentru Robert Cadar!

Sus, pe Varful Tampa Credit photo: Robert Cadar

Scrisul si pasiunile unui om dezvaluie caractere și leagă prietenii, fie ele chiar și virtuale. Transformă stări în sentimente reale și pune piatră de temelie acolo unde nu te-ai fi așteptat niciodată. Ceea ce simțim în legătură cu oamenii din viața noastra e adevărat. Conexiunile mentale și sufletești dintre oameni chiar există, iar scrisul nu face altceva decât să faciliteze interacțiunile dintre noi.

Pe Robert Cadar nu l-am cunoscut însă niciodată personal. Straniu lucru nu-i așa? Să nu cunoști un om de-adevaratelea și totuși să ai impresia că stii totul despre el. :).

Ne-am intersectat cumva, o dată la un eveniment de breaslă și de atunci am rămas atașată de blogul lui, un blog care mi-a surescitat interesul pentru natură și sport, pentru pasiuni și oameni. Așa aș spune azi, după ce anul trecut l-am tot citit pe Robert și l-am admirat în fiecare zi pentru energia de care dă dovada, pentru fotografiile de-a dreptul fantastice de pe Vârful Tampa și din împrejurimile Brașovului.

Dacă aș fi măcar pentru o zi Dumnezeu, l-aș premia pe Robert pentru voința și determinare. În primul rând pentru determinarea cu care se dedică lucrurilor frumoase și pozitive și pentru determinarea înnăscută de a le respinge pe cele rele, și apoi pentru lupta absolut fantastică pe care o duce din luna decembrie, cu una dintre cele mai neprietenoase boli de pe fata pământului- cancerul.

Pentru cei care nu știu, Robert e unul dintre cei mai activi oameni din câți cunosc – aleargă la maratoanele montane, practică ciclismul, e voluntar la Fundația Rafael din Codlea și plantează copacei pentru noi toți. :) N-ai fi zis niciodată că un astfel de om poate întâmpina probleme de sănătate, nu-i așa? Și totuși s-a întâmplat. Într-o oarecare măsură, așa cum spune chiar el, alergarea montana l-a ajutat să ajungă totuși cu bine până aici.

Boala lui Robert a evoluat în liniște și fără simptome. Și asta mă enervează cel mai tare. Ca vine mereu pe nepusă masă, sfidătoare, gata oricând să ne arate cât de fragili suntem. Dar poate că nu suntem chiar atât de fragili. Poate ca unii dintre noi stam bravi în  fața sorții și ne luptăm ca să dovedim întocmai contrariul. Cineva trebuie să o facă.

Robert s-a operat la Cluj la o clinică privată. A avut noroc de-un medic bun și o clinica bună, care i-au mai atenuat din necunoscute. Operatia de extirpare a tumorii care i-a afectat gâtul și maxilarul a durat aproape 8 ore. Opt ore de neliniște pentru cei dragi. Vă puteti imagina ce înseamna opt ore pe masa de operatie? Eu am stat odată 3 ore în sala de așteptare și mi s-a părut o eternitate.

Ceea ce stie deja Robert, însă, este că o forma rară de cancer, precum cea de care suferă, aduce odata cu ea și un adversar pe masură. Un Robert Cadar. Un Maratonist, un om pentru care o armată de oameni optimiști e gata oricând să organizeze maratoane în scopuri caritabile, să se roage și să-i transmită toate gândurile bune.

De aici inainte, însă, Robert are nevoie si de ajutor financiar pentru a putea trece cu bine si peste  etapa care urmează – tratamentul costisitor. Au sărit mulți oameni în ajutor, dar oare cum ar fi să fim și mai mulți? Să ne adunam aici toate forțele și să facem în așa fel încât grija financiară să dispară? Mulți, muuulți, într-atât de mulți încât boala să se sperie și să plece în treaba ei? Oare cum ar fi?

DONEAZA PENTRU ROBERT

        Cadar Robert Daniel – conturi deschise la BCR Codlea, Brasov

  • Cont LEI – RO20RNCB0054105268050001
  • Cont EUR – RO68RNCB0054105268050010
  • (Cod SWIFT: RNCBROBU)

Amintiri pentru o viață pe Muntele Olimp, Vârful Mytikas (2918m)

Varful Mytikas - vedere dinspre Varful Skala.

Vârful Mytikas – vedere dinspre Vârful Skala.

Spontaneitatea aduce cu sine cele mai frumoase amintiri. Iar amintirile datorate spontaneitătii au locul lor de cinste. Nu-i ușor să rămâi cu picioarele pe pământ, mai ales când, prietenii tâi îți susțin visurile și aleg să vină cu tine la plimbare, spre cel mai înalt munte din Grecia – Vârful Mytikas. (2918m). Vârful Mytikas, cel mai înalt munte din Grecia, și cel de-al doilea cel mai înalt vârf din Balcani, este de departe, cel mai spectaculos și mai controversat vârf din Antichitate și până în zilele noastre.

De la București la Litochoro, destinatia finală, de unde aveam să pornim ascensiunea spre Muntele Olimp, am facut exact 11 ore cu masina personală, cu tot cu opriri.

Litochoro, un orașel de munte vesel și curat, a dezvoltat de-alungul timpului un caracter turistic destul de pronunțat. Nici n-am încercat să găsim cazare aici, era plin ochi de turiști cu rucsace în spinare și bocanci de munte. Dacă vrei sa râmâi aici peste noapte, îți recomand să-ți faci rezervare din timp si să-ti aloci un buget generos, cu mult peste 50 de euro. Sunt puține hoteluri decente, iar pensiunile au deja clienții lor fideli.

Opțiunea noastră pentru prima noapte de vacanta a fost camping-ul Olympos Beach, un camping exact pe malul marii, foarte bine organizat și surprinzator de curat. De dimineata, ai ocazia sa vezi Muntele Olimp de jos în toata măreția lui.

Planificare traseu

Ziua 1 : Pronia (1050 m) – Refugiul A (Spilios Agapitos) (2100 m): 3 h

Ziua 2 : Refugiul A – Vf. Mytikas (2917 m): 3 h 30

       Vf. Mytikas – Refugiul A – Prionia: 5 h 30

       Marcaj: E4 (romb galben)

       Diferenţă totală nivel: + 1900 m, – 1900 m.

       Surse apă: Prionia (izvor amenajat), Refugiul A – Apa Imbuteliata

Harta inaltimilor din Olimp

Echipamentul minim necesar:

  • Trusa medicală, crema protecție solară
  • Frontală
  • Rucsac maxim 40
  • Ham+carabin
  • Bețe trekkin
  • Casca alpinism (optional)
  • Ochelari soare
  • Cagulă
  • Mănusi
  • Geaca si pantaloni
  • Bocanci

 

 

Ziua 1 : Prionia (1050 m) – Refugiul A (Spilios Agapitos) (2100 m): 3 h

Noi am împărtit traseul în două zile, cât să avem timp să admiram privelistile și să ne bucurăm de natura. Muntele Olimp e o rezervație naturală care cuprinde o suprafață totala de 4000 mp și poate fi străbătuta pe mai multe trasee, bine marcate, și chiar bine întreținute.

Cel mai cunoscut traseu spre vârf si de altfel, cel mai cunoscut de toți turistii străini este marcat cu E4 si începe din Litochoro.

Primii 19 km i-am traversat cu masina personala prin pădure, pe serpentine cam abrupte pentru placul meu. Am fi putut parcurge acesti 19 kilometri si pe jos, prin defileul Canionului Enipeas, însă n-am avut suficient timp. Drumul e spectaculos, cu vegetație elenară si privelițti care-ți taie respiratia. Cu toate acestea, am încercat să rămân la locul meu și să nu privesc prea mult prin parbrizul mașinii. Dacă nu ești genul care rezistă la astfel de tentații, poate ar fi indicat să lasi pe altcineva să conducă.

Am ajuns la Cabana Prionia in 30 de minute, un loc întesat de turisti, dominat de o parcare destul de mare, cu multe masini, chiar prea multe pe alocuri. Aici ne-am echipat corespunzător și am inceput ascensiunea. Planul nostru însă a fost să ajungem la Refugiul A (2100m) până la ora 16.00 și să petrecem acolo câteva ore cu ceilalți oaspeti pe care i-am putea găsi la cabană :)

Cum e traseul de la Cabana Prionia până la Refugiul A?

Din Prionia pana la Refugiul A (Spilios Agapitos) am făcut exact 3 ore si jumatate. Trei ore și jumătate în ascensiune pe Muntele Olimp nu se compară  cu niciun munte pe care am fost până acum. În ciuda tuturor review-urilor citite, care spuneau ca traseul este foarte usor, și că poate fi parcurs cu ușurinta și de către copii, noi ne-am întâlnit cu un traseu destul de greu, un traseu care a inclus un efort susținut si hidratare corespunzatoare. E adevărat ca ne-am intâlnit și cu ceva copii – însa toti erau cărați în spate de părintii lor. :)

Traseul îți solicita toți muschii pe care-i ai, si chiar si pe cei despre care, nu credeai ca i-ai avut vreodată. Prima porțiune a însemnat o serpuire la deal si la vale, prin pădure, o pădure destul de rară, cu poteci bine bătătorite de catre turisti. Nimic deosebit. Doar copaci impunători si vegetatie cât curprinde, de ambele sensuri de mers. Însă, în cea de-a doua parte a traseului, urcarea a devenit mult mai serioasă, cu  respiratie îngreunată. Dacă nu te hidratezi cum trebuie înainte si n-ai pic de ciocolată la tine, pregătește-te psihic pentru pauze mai lungi, care-ți vor lungi traseul cu cel putin 1 oră. Apropo, pe Olimp cresc peste 20 de specii de plante unicat in lume. Aici si doar aici. Ai ce admira si crede-mă pe cuvant – nici măcar nu e necesar să le cunosti pe toate. :)

Varful Mytikas, vedere de pe traseul pana la Refugiul A.

Varful Mytikas, vedere de pe traseul pana la Refugiul A.

Marea Egee, văzută de pe culmi, anulează însă, tot efortul depus și te impinge, parcă, de la spate să o vezi de la înăltimi și mai mari. Știi că oricât de obosit ai fi, si oricât de tare te-ar deranja soarele puternic, vântul și bătăturile din bocanci, vei continua să mergi mai departe. Lecția perseverenței e o lecție, pe care ți-o dă negresit masivul din Olimp.

La refugiul A am ajuns exact la ora propusă. La ora 16.00, pe munte, soarele nu mai avea putere să ne deranjeze, așa că ne-am așezat muți de uimire la o masă cu un ceai dinainte, si am admirat priveliștea incredibilă.

 

Marea Egee - vazuta de la terasa Refugiului A.

Marea Egee – văzută de la terasa Refugiului A.

14324398_10154084620178843_1521217399873916961_o


Unde am înnoptat?

14324405_10154084623878843_5504127343060570423_oNe-am petrecut noaptea la Refugiul A, într-o cameră cu alte 15 persoane. Am reușit să rezervam ca prin minune ultimele două paturi prin telefon, așa ca am fost multumiti până peste măsura. Patul ne-a costat 15 euro/persoana. Olimpul nu e foarte prietenos cu spațiile de cazare iar camparea la intamplare este strict interzisa. Și oricum ar fi – nu vrei să stai la cort nici vara, cam atât de frig poate fi aici după ce apune soarele.

Refugiul A numără în total 110 locuri de dormit in dormitoare comune, două spații pentru masă, un mini-restaurant (unde se găteste frecvent tocană de miel, paste cu bulion si supă caldă cu taitei) o baie la subsol (deschisa doar noaptea, dimineata 2 ore si seara 2 ore) si o zona de checkin, foarte bine organizata cu dulapioare pentru bagajele turiștilor. Dacă aveti de gând să le faceti o vizită în curând, trebuie să știti că aveti nevoie de slapi, intrucât nu veti fi lăsati sa intrati cu bocancii din pădure în cabană. Nu au personal care să facă curat zilnic, așa că e o idee foarte bună. Nu uitati nici de sacul de dormit si nici de frontală. Lumina se stinge la ora 22.00 seara si se aprinde din oficiu la ora 05.00 dimineața. Conditiile sunt oricum net superioare celor intalnite la noi în țară.

Locatia, asa cm va imaginatț, este destul de simplă, curată si vizitată de tot felul de oameni, majoritatea iubitori de natură și de munte. Dacă ești din fire vorbăret, poti pleca de acolo cu ceva prieteni. Noi ne-am împrietenit la masă cu un polonez, foarte simpatic, care se împrietenise la rândul lui cu un turc, student la medicina. Și de aici n-a fost decât poveste și bere turnată în pahare. :). Astfel de momente îți rămân în suflet pentru o viata întreagă.

Ziua 2 : Refugiul A – Vf. Mytikas (2917 m): 3 h 30

Dimineata, cum vă spuneam a început la ora 5 fix. Atunci s-au auzit fosnind primii saci de dormit. M-am ridicat imediat, ca prin minune și am pornit spre terasaă, cu o cana de cafea în mâna. Niciodata, dimineata nu fu mai frumoasa si mai merituoasa, :). Asta stiu sigur.

Rasarit de soare vazut de pe terasa Refugiului A, Muntele Olimp.

Rasărit de soare văzut de pe terasa Refugiului A, Muntele Olimp.

14379988_10154084648558843_1485703851897083827_o

Am început ascensiunea spre Vârf la ora 7 fix. Teoretic ne așteapta un traseu de 3-3,5 ore. Planul nostru a fost să ajungem pe vârf în maxim 3 ore și să revenim în Litochoro până la ora 19.00. 

Încet-încet, în maxim 30 de minute, peisajul se schimbă. Vegetaţia cedează locul grohotişului, iar Varful Mytikas se arată în toată splendoara lui, luminata de vânt și soare cu dinți. Din când în când, norii devin tot una cu noi.

Am ajuns pe Vârful Skala undeva în jurul orei 10.00, după un urcuş sustinut, întrerupt doar de pozele de rigoare şi de pauzele corespunzatoare hidratarii. Panorama care ți se deschide în fata ochilor anulează din nou bătăturile din bocanci și respirația îngreunată. 

De aici, turiștii se grupează practic în două tabere – cei care aleg să se îndrepte către Varful Skolio (2918) si cei care aleg să se îndrepte spre Vârful Mytikas (2917 m), vedeta Olimpului. 

14310461_10154084706463843_1670437432295948103_o

Vârful Mytikas

 

Varful Mytikas in ceata

Varful Mytikas în ceață văzut de pe Vârful Skala.

Nașul sau Acul, după alte surse, nu se află la mai mult de 45 de minute de vârful Skala, însă drumul până la aceasta se face traversând un culoar stâncos destul de dificil şi de periculos, mai ales dacă nu exista vizibilitate deplină, e ceață, plouă sau ninge. Culoarul denumit și Kaki Skala, adică Scara Iadului, presupune atentie la fiecare pas și chiar ham+carabin. Nici nu mai pomenesc de alte lucuri absolut obligatorii – cum ar fi bocancii.

După ce am stat 10 minute și am admirat Varful Mytikas, impunător și suficient de aproape cât să te lase mut de uimire chiar și de aici, am coborat puțin spre hău, să vad cum stau lucrurile pe traseu. Începuseră să se adune norii, ceața era din ce în ce mai densă și pietrele îmi cam alunecau de sub picioare. Am făcut câtiva pași până când mi-am dat seama că, dacă nu ma concentrez suficient sunt șanse mari să mă rănesc. ”Traseul implică scrambling, deci nu vreau sa fiu acolo dacă plouă, mi-am zis”. :) Si am decis să mă întorc.

Mulţi turisti aleg să se opreasca aici sau să pornească spre vârful Skolio, atunci când nu e vreme bună. Și până la urma așa am decis și noi.

Ne întoarcem și pornim la drum spre Vârful Skolio. Siguranța înainte de toate. Recunosc că am privit cu jind la cei care se întorceau dinspre vârf, însă muntele nu te lasă să faci întotdeauna ce vrei tu. Mi-am promis ca voi reveni, și ne-am îndreptat spre Vârful Skolio, unde ne-am odihnit și ne-am pregătit psihic pentru cele 5 ore și jumătate de coborâre până la Cabana Prionia. :)14352097_10154084668163843_5100611008311245505_o

 


Little Summer Journey II – sau cum au plecat doi brașoveni în plimbare cu caiacul pe Dunăre

14046107_321895814818604_8680229289314989989_n

Am fost mereu geloasă pe aventurieri. Pe genul acela de oameni în stare să-și vânda sufletul pentru o urcare pe munte în weekend, un pescuit pe-un lac pustiu în mjlocul săptămânii,  sau mai rău – pe  o traversare cu caiacul pe Dunăre, dinspre Germania spre România.

Atât de geloasă, încât le-am urmărit din umbra fiecare mișcare pe care au făcut-o, fără ca ei să știe. Si m-am imaginat mereu în locul lor, știind că într-o bună zi, am să-mi pun bocancii în picioare și cortul în spinare, si-am să plec în lume fericită. Măcar pentru o vară.

Marius Strătila și Andrei Bejan sunt doi tineri de excepție. Doi tineri pe care-i vrei în prejma ta când urci pe munte, sau când te arunci în van de pe stancile de la Tyulenevo în mare. Pe de-o parte pentru că ei vor avea întotdeauna mai mult curaj ca tine, și pe de altă parte pentru că te vor propulsa și pe tine exact acolo unde trebuie – în miezul problemei.

Doi tineri, atașati de natura și de sport, care și-au unit ambițiile și și-au pus în minte un singur lucru – să traverseze Dunărea vâslind, dinspre Germania spre România. Și au și reușit.

13872922_265835993796620_4030321012930043299_n

Marius Strătilă si Andrei Bejan au plecat deja de mai bine de 1 lună pe apă și au admirat până acum din caiac 6 țări, printre care Germania, țara de unde au și plecat, Austria, Slovacia, Ungaria, Croatia, Serbia și alte 4 patru capitale aferente – Viena, Bratislava, Budapesta si Belgrad. Le-au mai rămas doar Bulgaria și România. Au vizitat catedrale, au făcut sesiuni foto pe Dunăre, au admirat apusul si răsăritul, s-au lăsat piscați de tânțari si alte insecte urâte, au cunoscut oameni de toate felurile, ba chiar au fost și arestați, după ce poliția i-a suspectat ca ar putea fi imigranți din cauza pielii bronzate.

Cel mai probabil că, chiar acum, dorm istoviți, în ciuda mea, pe undeva prin Serbia, într-un cort umed, direct pe izopren, după o zi în care au vâslit încontinuu și-au mâncat mere în ploaie.

Little summer journey II – asa și-au intitulat acești băieți aventura cu caiacul pe Dunăre, după ce în 2014, au ajuns, tot împreună, pe Vârful Ararat (5167m) , din Turcia, cu bicicletele. De-alungul timpului, cei doi s-au înhămat la mai multe aventuri asemănătoare – o ascensiune pe Mont Blanc, la 4808 m, o ascensune pe El Teide/Teneride, (3714m) sau un trekking cu bicicleta din Brașov până în Italia.

Ca să-și urmeze visul baieții au făcut rost și de sponsori – ca să înțelegeți cum stau lucrurile când ești mânat de dorința de a-ți depăși propriile limite și de a te aventura până la capăt. Mai mult nu spun. Te las pe tine să tragi concluziile.

Dacă ai de gând să-i cunoști sau dacă reprezinți vreun brand și îi poți susține în aventurile lor viitoare, (cu siguranță deja planificate)  îți las aici pagina lor de Facebook. – Little summer journey II.

Dacă ești la fel de gelos ca mine pe aventurieri o să-ți placă ce găsești. :)

Vă las mai jos câteva fotografii cu locurile pe care le-au colindat cei doi, asta așa, ca să vă amărâți.

In rest – concediu însprâncenat! 😉

13939519_274212379625648_38309371121845814_n

13680806_268116020235284_1880430165478627887_n

13880194_271993733180846_3084844308888131299_n14068128_277906722589547_95097043621715281_n

13654286_268116150235271_6468406199130296060_n13887084_274212652958954_7235942200644559499_n  14054946_277906985922854_7270682264256577108_n  13882529_317209295287256_2208139012120805834_n

 14095780_277906755922877_2706079290838187483_n

13754630_264571760589710_4447021359398252532_n


Tudor Chirilă, ultimul din coadă. O piesă de teatru, pe care am de gând să o uit cât de repede pot

coada-4

N-am înțeles niciodată piesele de teatru vulgare. Sau necesitatea redării acestora cu ajutorul limbajului licențios, vizibil incomod pentru spectator.

Sunt o fixistă, e adevărat, dar sunt o fixistă cu ștaif. Îmi place să cred despre mine că toate piesele de teatru la care merg, îmi vor trezi, sub o formă sau alta, conștiința.

Duminică mi-am pus toate speranțele în Coada, o piesă scrisă de un dramaturg american, foarte cunoscut, în întreaga lume –Israel Horowitz. Am cam greșit. Dramele americane n-au nimic de-a face cu dramele românești. Cum, de altfel, nici teatrul românesc, n-are nimic de-a face cu teatrul american, de stradă.

M-a cucerit, totusi, remarca lui Eugen Ionescu la adresa autorului, Israel Horowitz și m-am dus. Nu poți rămâne indiferent la un volum prefațat de Eugen Ionescu.

”Israel Horowitz e un tânăr foarte drăgut, absolut fermecător – un golănaş american tandru. De cum îl vezi, nu poţi să nu-l îndrăgeşti. La fel ca toţi oamenii blânzi, la fel ca toţi cei delicaţi, scrie despre cele mai crude lucruri pe care ni le putem imagina. Iar acestea sunt operele care sună a adevăr.”

Imi place să merg la teatru de mică. Sunt un spectator tolerant și câteodată în stare să accept orice deviere de la regulă. Spun asta ca să înțelegeți că, nu mă las deziluzionată așa ușor, cu una, cu două.

Mi-am spus mereu ca singurul rol, pe care l-as putea avea vreodată pe scenă, ar fi acela de speactator. Un spectator de teatru, în stare să aprecieze eforturile actorilor. Să le înțeleagă trăirile. Să plece acasă un pic mai înțelept decât a venit. Cu fruntea sus.

Coada, o piesă scrisă cu aproape 50 de ani în urmă, de către regizorul american, Israel Horovitz m-a facut să-mi plec fruntea, în loc să mi-o ridic. Jucată pentru mai bine de 20 de ani la New York, piesa a fost adusă la Teatrul Bulandra, abia in 2014 de către regizoarea – Iarina Demian si adaptată.

Distribuția îl include în rol principal pe Tudor Chirilă, un rol de compoziție, și pe alti actori de seamă, printre care și Nicodim Ungureanu, Irina Ungureanu, Radu Gheorghe, Ion Grosu, Cristi Crețu și Mariana Dănescu. De Ion Grosu chiar mi-era dor să-l văd pe scenă, dar nu mimându-și propriul orgasm. Să-mi fie cu iertare. Dar chiar asta am văzut și-am auzit. Și n-am fost deloc satisfăcută.

Nu sunt critic de teatru. Dar să te apuci să-ți oripilezi spectatorii, cu scenele de sex fierbinti dintre actori, nu mi se pare  întocmai potrivit. Eu vin la teatru să mă simt bine, nu să mă simt stingherită.

Aș putea fi acuzată de lipsă de profunzime. Problema e că aș putea dovedi imediat, înapoi, reversul medaliei. Îmi place și mie Mozart. Și deopotrivă, filozofia. Însă, atunci când merg la teatru prefer cu precădere, regizorii care reușesc să se ferească de trivialități.

Dintre toate ”recenziile” pe care le-am găsit, nici măcar una nu e negativă. În afară de a mea.


Transformă un gest mic într-o faptă mare!

fruit-jelly-539695_1280

Ionut, un copilaș în vârsta de doar 6 anisori, se trezește în fiecare dimineață cu gândul la grădiniță. Istovit de puteri, Ionuț o primește curajos pe asistenta care îi face injecția de dimineață. Cum ne vede, se ascunde printre așternuturi de rușine. N-a înțeles niciodată de ce nu mai poate merge la grădiniță, alături de prietenii lui. Sunt si aici copii, dar cei mai multi dintre ei nu au chef de joacă.

Ionut știe cum se numește boala lui și știe în termeni realiști care sunt șansele lui de supraviețuire. Zero. Știe ce vrea să se facă dacă o să ajungă mare – pilot de avioane.

Mama lui, o femeie cam de 40 de ani vine zilnic la centru și dacă ar putea, ar dormi nopțile în același pat cu el, mai ales că Ionut nu adoarme singur niciodată.

O astfel de relatare este lipsită în mod dorit de orice fotografie. Durerea lui Ionuț cere decență.

Conform Agentiei Internationale de Cercetare a Cancerului, în România peste 50.000 de români mor în fiecare an din cauza maladiilor oncologice. Printre ei si un număr impresionant de copii.

Dintre cei 50.000 de oameni, aproximativ 80% se luptă cu dureri groaznice în ultimul stadiu al bolii și într-un final se sting sub privirele neputincioase ale celor dragi. Din păcate, doar trei din zece bolnavi beneficiază de medicamentația potrivită.

Ultimul congres medical asupra cancerului de la Viena, dezvăluie faptul că peste trei sferturi din pacienții afectați de o formă de cancer nu beneficiază de o intervenție chirurgicală sigură și adecvată. Noile noastre estimări sugerează că doar mai puțin de un pacient din 20, din țările slab dezvoltate și circa unul din cinci, din țările mediu dezvoltate, au acces la un act chirurgical de bază”, afirmă profesorul Richard Sullivan de la King’s College din Londra, aflat în fruntea comisiei care a elaborat raportul.

România se află și ea pe lista neagră.

Unui bolnav căruia nu i-a mai rămas prea multe zile bune din viață, fie el copil sau adult, i se prescrie o externare, care-i permite acestuia să plece acasă. Odată ieșit din spital, bolnavul e pe cont propriu. Într-o țară în care ți-e rusine să mai chemi salvarea acasă (pentru că stii că te vor certa la telefon și vor veni indispusi la tine), centrele de îngrijire paliativă rămân pentru bolnavi și familiile acestora, singurul loc în care pot primi ajutor.

Binele face parte din natura noastră umană. Și exact așa cum mi-a zis mie un prieten mai demult, nu există tratament mai bun pentru psihicul unui om, care să se asemene cu sentimentul de mulțumire pe care-l ai atunci când ai ajutat pe cineva. 

Dacă te numeri și tu printre cei care simt nevoia de a face bine și vrei să aduci alinare copiilor  internați la Hospice – Casa Speranței, aflați în suferință, te poți alătura campaniei Bunătatea nu ține cont de anotimp, despre care poți afla mai multe detalii de aici. 

Copiii de la Hospice – Casa Speranței sunt copiii pe care si TU îi poți ajuta. Și nici nu-ți imaginezi cât de ușor.

Trebuie doar să-ți dorești să transformi un gest mic într-o faptă mare. 


Experiența Airbnb- Un apartament în versuri la Roma

airbnb

Cei care mă cunosc, știu bine că atunci când merg în vacanțe, prefer hotelurile cu terase spectaculoase, unde pot servi în legea mea, la primele ore ale dimineții micul dejun. Asa se face că, până de curând, n-am auzit în viața mea de Airbnb și nici n-aș fi auzit, dacă aș fi găsit un hotel rezonabil, la un preț decent la care să dorm în Roma. Dar n-am găsit, așa că am fost nevoită să mă reorientez, cum s-ar zice. Și chiar nu-mi pare rău deloc pentru că experiența a fost de-a dreptul fantastică.

Deci, care-i treaba cu Airbnb?

Pentru cei care n-au aflat încă (deși mi-e greu să cred c-ar mai fi cineva în afara de mine) Airbnb e o platformă online, care face exact aceeași treaba ca și Booking.ro – te ajută să-ți găsești cazare rapid și dacă ai noroc, chiar ieftin. 

Spre deosebire de Booking, Airbnb îți pune la dispoziție apartamente și case ale localnicilor, pe care le poți inchiria pe jumătate sau integral. Adică, în funcție de preferințe, platforma îți permite  să împarți, daca vrei, apartamentul cu proprietarul (care de multe ori s-ar putea să  te avantajeze) sau să închiriezi cu totul o casă, în care să locuiești doar tu cu gașca ta de prieteni.

Din toată nebunia asta, Airbnb își oprește un comision de 20 % din prețul de cazare, dar pe tine nu te privește asta, decât dacă vrei să devii la rândul tău gazdă. Tot ce trebuie să te preocupe este să-ți faci cont pe site și să cauți printre oferte  în funcție de bugetul pe care-l ai la dispoziție.

Printre avantajele turistului de Airbnb, cel mai adesea sunt enumerate următoarele  două:

  • În primul rand prețul, mult mai convenabil ca la un hotel.
  • Contactul direct cu proprietarul și cultura tării în care călătorești.

Pe Anna, gazda noastră de la Roma am căutat-o după preferințe și criterii destul de severe. Nici nu se putea altfel, având în vedere că nu știam la ce mă înham. Așa că informarea mea despre apartament a fost de-a dreptul riguroasă – Google, Facebook, review-uri  și o inspecție desăvârșită pe fiecare poză în parte a apartamentului.

Un lucru important de precizat despre Airbnb este că recenziile oaspeților nu pot fi moderate sau șterse de pe site de către gazdă, în cazul în care nu-i convine ceva, ceea ce e minunat pentru că te poți baza pe veridicitatea informațiilor obținute.

 Un apartament în versuri – A cassa di Anna

10592821_10153321001568843_1044889658389868725_n

Pe Anna n-am cunoscut-o personal, întrucat se mutase din oraș lângă Roma, împreună cu prietenul ei, dar ne lăsase în grija vecinei ei, o doamnă tare cumsecade, care ne-a întâmpinat de la balcon, cu o voce tare simpatică Bonjorno! Al secondi piano, per favore! :)

Anna e o artistă și o fire atașată de povești cu prinți și prințese. Lucrează în domeniul comunicării și are o afinitate pentru obiecte vechi, cărți și jazz, și chiar electrocasnice vintage de toată frumusețea.

Apartamentul are două camereun dormitor și o cameră de zi și un balcon cu vedere spre parc, care te invită bucuros să-ți savurezi cafeaua la primele ore la dimineții.

Toata energia pozitivă din lume este canalizată practic în această camera de zi. Nu știu dacă-s de vină fotografiile cu Louis Armstrong sau Ray Charles atârnate pe pereți, sau biblioteca plină de cărți cu scriitori ruși, francezi și italieni, cd-urile cu muzică clasică, jazz și blues, dar sentimentul pe care l-am avut la primul contact cu sufrageria a fost minunat. Lângă bibliotecă stă cuminte, așezat pe-un cufăr vechi un televizor slim, conectat la o multitudine de canale internaționale, (semn că apartamentul își așteaptă oaspeții), iar vizavi de cufăr – o canapea moale, pe care ești liber să te întinzi după ce alergi prin Roma toată ziua.

02171cad_original(1) ff6bd96a_original(1)24f9ad40_original(1)  c9af1dee_original(1)   068b3d38_original(1)  58e997fc_original(1)

Dormitorul are și el farmecul lui. Deși ai putea spune, la prima vedere, că e mai mult pe gustul fetelor decât al băieților, patul mare și comod de mijloc King Size contrazice regula. Dimineața nu e lumină naturală, întrucât geamul din dormitor dă exact într-un copac cu coroană bogată, dar ținând cont că eram în vacanță, asta n-a fost o problemă. Ne-am trezit oricum.

Despre bucătăria Annei, nu pot să vă spun decât că, aș fi vrut s-o iau acasă. Cu tot cu frigider, aragaz și alte minunății decorative pe care le avea ea atârnate de mobilă. O oază  de liniște, complet utilată cu tot ce-i trebuie omului acasă – de la zahăr, sare, ulei, până la tot soiul de paste (tagliatele, spaghete, tortellini și alte minunății verzi) și sosuri pentru paste, unele mai apetisante ca altele. Partea frumoasă a fost că am avut acces la tot ce ne-a poftit inima, așa că, după cum bănuiți, ne-am pus pe gătit!

 

Localizare

 

Apartamentul este situat într-o zonă liniștită, (Lazio), lângă al doilea, cel mai mare parc din Roma, Ada, într-o vilă cu două etaje și grădină proprie, cu lămâi. (Cool, isn’t it?)

IMAG5999

 

O plimbare de aproximativ 15 minute te va duce exact la stația de metrou Libia, printre străduțe înguste, așezate frumos în pantă. De îndată ce-ai ajuns la metrou, mai ai de parcurs aproximativ alte 15 minute până la Colosseum, spre exemplu. De acolo, te descurci cu ușurință pe jos.

Dacă ești genul care preferă plimbările de dimineață, stai bine cu direcția și ești curios cum arată Roma mai puțin turistică, atunci ești oaspetele perfect. Dacă nu, poate ar fi mai bine să te mai gândești.  Apartamentul nu e întocmai foarte aproape, dar nici foarte departe.

 

 

Cum am plătit și cât a costat?

 

Pentru 4 nopți de cazare, cu tot cu mic dejun, (cereale, finetti, biscuiti, iaurt cu fructe, unt, gem, pâine și desigur cafea și ceai) și întreg apartamentul la dispoziție am plătit fix 1000 lei.

Plata se face în contul Airbnb, care mai apoi se ocupă de transferul banilor către proprietar, a doua zi de la check-in. Practic dacă exista posibilitatea să ne răzgândim sau să găsim ceva în neregulă la fața locului, Airbnb ne-ar fi transferat banii înapoi, ceea ce e foarte mișto, spre deosebire de Booking. Dacă proprietarul s-ar fi răzgândit însă, atunci singurii dezavantajați am fi fost noi, întrucât trebuia să ne găsim altă cazare în plin sezon turistic.

Norocoși cum suntem, Anna ne-a trimis pe email cu o săptămână înainte de plecare instrucțiuni cu privire la apartament, (ce avem la micul dejun, unde e fierul de călcat) și la mijloacele de transport din Roma, (care sunt principalele stații de metrou și mai ales, cum să ajungem de la ea în principalele zone turistice), ceea ce ne-a ajutat foarte mult.

Există totuși și un mic minus al acestei experiențe Airbnb. În ultima zi a excursiei a trebuit să ne trezim foarte devreme și să eliberăm apartamentul pentru că urmau să vină alți turiști (ceea ce la un hotel nu se întâmplă niciodată) și sinceră să fiu, asta cu trezitul cu noaptea-n cap nu mi-a picat deloc bine. Dar am iertat-o oricum, până la urmă, pentru că a fost tare drăguță cu noi și am înțeles că a fost o excepție.

Anna are în portofoliul Airbnb, două apartamente: unul în Roma, iar celălalt în Baiano, tot în Italia. Ambele apartamente sunt, așa cum puteți observa și voi din fotografii – absolute minunate. Detalii despre apartamentele Annei precum si mai multe poze găsiți aici (apartamentul din Roma) sau aici. (apartamentul părinților ei din Baiano)

Dacă ai de gând să călătorești în viitorul apropiat la Roma și esti dispus să te cazezi într-un apartament cu puțină imaginație, caută-l mai întâi pe Airbnb sau mergi direct la Anna!

În plus, AirBnb oferă un bonus de 18 euro pentru cei care își creează cont la invitația unui prieten.

Anyone interested?