De ceva vreme , mă trezesc în miros de crini salbatici și rouati. Stau cuminți, în colțul lor paradisiatic, mirosind a cafea cu frișcă și-a ciocolată cu marțipan, porție zilnică de bună-dispoziție.
Din când în când, aceeași crini se simt deranjați de câte un trandafir singuratic, pierdut melancolic printre foi de A4 si miniromante de iubire. Dar eu nu-i dau importanță. In definitiv, e doar un ins dintr-un livresc pătat de vreme, a cărui castel din cărți de joc s-a risipit la prima furtună primăvăratecă.
La umbra crinilor rouați, balada lui e rece și stângace.
Sunt o cascadă de gânduri pozitive. Deseori transform ruina în cetate și înviu geniile Renașterii. Da Vinci îmi zâmbește fustangiu de sub mustața ascunsă a Monalisei. M-am obligat să cred că nimic nu se pierde, ci doar se transformă. Pentru că orice sfârșit nu e decât un nou inceput.

Astazi mi-am transformat iubirea ascunsa sub perna într-o caramea maro și i-am intins-o cu nonșalanță lui Weber; poate-l gâdilă puțin la nas și mai compune o arie la vioara Stradivarius cu mai multa delicatețe. Mai tarziu, am alergat juvenilă pe strazile pustii și reci ca plumbul, pasind hotărâtă în stropii deictici ai ploii. Bacovia s-ar fi răsucit în mormânt cu tot cu a lui iubita, dacă mi-ar fi văzut zâmbetul arborat în fața griului mortuar din poeziile domniei sale.
Uneori, pustiul e cea mai bună treapta de modelare a sufletului.
Alteori, nu. De cele mai multe ori, singura stare a existentei în care mă regăsesc cu adevarat e starea de alint.
Intruchipez o pictograma colorata, de ultima generatie. Haotica.Tipatoare. Candidă.  E minunat sa fii viu. E fascinant. Viața e spectaculoasă în imprevizibilitatea ei.

Timpul pare să inainteze terbil de tare între fotografii, desuetudine și fericire. Important e să te lasi mereu surprins.Dar cel mai important e să ai puterea de a lupta în fiecare zi pentru sine. Mereu visez cu ochii deschisi. E realist. Placut.
Uneori, fericirea e la capătul lumii. Uneori, trebuie sa călătorești ca să ajungi la tine însuți. Ca să o descoperi.
Alteori fericirea e mai aproape decat ne imaginam. Apare sub forma unei celule din interiorul nostru și așteaptă să fie înmulțită.

Fericirea e în noi.