Amintirile mele sunt cioburi din sticlă. Mă feresc de colțurile lor de câte ori am ocazia. Uneori trec pe lângă ele fluierând copilăroasă, fără să-mi dau seama cât de tare m-ar putea răni. Alteori le privesc ore în sir cu nostalgie, schițând zâmbete triste și vesele, de toate culorile și nonculorile.

Le ating cu grijă, neîndrăznind să le rostesc povestea. Sunt aspre, dure și dulci, aprige, cuminți, harnice, artăgoase și deosebite, înghesuite și  risipite, amare, prăfuite și lustruite. De curând, privesc cu îndârjire către o singură amintire. O amintire de câteva zile. Un ciob de sticlă cu zâmbetul cât un ocean. Cu sufletul  sensibil ca o alge. Optimist. Inamorat.

Am trecut de multe ori unul pe lângă celălalt, copilărindu-ne și veselindu-ne la soare. Zâmbetul lui e oglinda mea. Și e darnic din cale-afară. Îmi aduce raze de soare de ici, de colo și mi le întinde duios pe litere în fiecare zi. Cred că are și-un frate geamăn; pentru că i se înmulțesc gesturile de tandrețe cu fiecare secundă.

p.s Mi-am amintit de vata de zahăr pe băț. Când eram mică o împărțeam cu toti cei care îmi erau dragi.’’ Vrei vată de zahăr pe băț?’’

Te pun în buzunar și plec. Mă întregești.

The best thing about me is you.