Ne-am dat întâlnire în august, după o perioada în care uitasem cât de bine ne înțelegem. Ne-am găsit veseli, în bocanci, printre bolovăniș de Retezat și lacuri în care se oglindesc, deopotrivă, marmote, acvile de munte, si, pe alocuri vipere. 

Am plecat cu trenul de 12 noaptea, fără loc la cușetă. Bilet București-Cârnic – 90 lei. Cehi, slovaci, polonezi, americani, britanici si nemti. Și grupuri mari de montaniarzi. Mulți montaniarzi, cu rucsacurile în spate, gălăgioși, însetați de priveliști spectaculoase. Un lucru e cert – Retezatii sunt atât de frumosi, încât n-au cum să atragă după sine, decât oameni faini.

Cum ajungi in Muntii Retezat?

         Dacă nu-ți plac aventurile cu Cfr-ul, și n-ai o gască faină de prieteni cu care să faci haz de necaz în tren, am un sfat pentru tine – Stai acasă. Din Bucuresti până în Subcetate, destinația noastră finală, sunt fix 8 ore. Trenul pleacă la ora 12 noaptea și ajunge cu puțin înainte de ora 8 dimineța. Asta dacă ai noroc și nu sunt întârzieri. De obicei sunt, deci trebuie să fii îngăduitor.

Dacă sunteți o gască de oameni faini, luati-vă bilet la cușetă. Drumul e lung și obositor, așa că ar fi indicat să dormiți, astfel încât să nu pierdeti nicio zi și să vă bucurați de munte imediat de cum ajungeti.

Unde înnoptezi?

         Adevărații montaniarzi știu că cele mai faine experiente sunt cele sub cerul înstelat, la cort, lângă lacul Bucura. De acolo pornesc aproximativ toate traseele frumoase, iar diminețile de vara sunt de-a dreptul spectaculoase.

De preferat sa fii prieten cu vântul și cu frigul, și să fii echipat pentru orice situație, întrucât, oricât de călduroase sunt verile, aici e rost mereu de vreme neprielnică. În iunie si in iulie plouă destul de des, iar trăznetele în căldarea Bucurei sunt departe de a fi doar un spectacol pe cer. 

Cea mai bună vreme pentru Munții Retezat e undeva la începutul lunii septembrie, chiar dacă temperaturile scad noaptea sub -2  grade Celsius.

Cabana Pietrele – Colț cu fericirea

                 O adevarată gradină balineză, cu râuri minunate și flori frumos colorate. S-ar putea, desigur să exagerez, dar eu așa am simțit când am ajuns acolo și așa vă povestesc și vouă. Locul ăla e de-a dreptul fantastic, vrăjit. Îmi venea să mă întind pe acolo, pe jos, de drag, și să zac, printre flori și gâze. Cu toată lumea aia faină în jurul meu, entuziasmată și gata de trezire la ora 6 dimineața. Așa vibe, așa de bine a fost!

Cabana Pietrele atrage turistii străini ca un magnet. Și asta pentru că, spre deosebire de alte cabane de munte din Retezat, aici găsesti peste 100 de cazare, în cabănuțe separate cu paturi de câte 4, 6 sau 10 locuri, mâncare gătită si chiar dulciuri si alcool.

Ceea ce nu găsești la Cabana Pietrele însă, sunt cabanierii de treabă. Pare că s-au mutat cu totii prin Bucegi și-au lăsat aici toată sleahta asta de afaceriști, care o să te trateze mai ceva ca Hitler, singurul și unicul stăpân al lumii.

Dar dacă faci abstracție de asta și transformi totul într-o joacă de oameni mari, așa cum am făcut noi, nu ridici tonul cui nu trebuie și dai banii înainte de toate, atunci o să-ți fie bine. Ideea e să-ți vezi de munții tăi  și să-ți faci rezervare la cabană printr-un mesaj telefonic, ca să nu te trezești fără cazare când ajungi acolo. Oamenii ăia chiar nu au semnal și sunt destul de irascibili din cauza asta. Și dacă nu ești pregătit, așa o să fii și tu cât timp vei sta acolo.

Găsiți informații prețioase despre acest lucru aici.  Be a good guy, then.

Ca sa ajungi la cabană trebuie sa cobori din tren în Subcetate. 

Din Subcetate până-n Cârnic sunt câțiva kilometri buni de asfalt, așa că, dacă îți plănuieșți o drumeție fără drumuri forestiere, care te obosesc inutil, îți recomand călduros să faci în așa fel încât să găsești un microbuz sau un taxi care să te ducă până acolo. Noi am avut noroc de-un grup, ceva mai mare ca al nostru, care avea aceeași destinație, așa că ne-am deplasat cu microbuzul pentru care am plătit 15 lei. Șoferii sunt de treabă rău si tare veseli. Nouă ne-au aruncat rucsacurile în spate și ne-au povestit isprăvile lor cu clienți de peste ani.

Din Cârnic până la Cabana Pietrele traversezi pe jos Valea Nucsoarei, un drum forestier în urcuș susținut, combinat cu o porțiune scurtă de pădure, de aproximativ 2 ore. Te relaxezi perfect până la cabană.

Cabana Gențiana – sau cum să bei un ceai de toți banii, 100% bio, cu priveliște inclusă

              Cea de-a două opțiune de cazare o vei regăși la Cabană Gențiană, la 30 de minute de cabană Pietrele, o minunăție de cabană, cu poveșți de drumeție absolut fantastice, montaniarzi care-ti oferă cu drag variante de traseu pentru o viață întreagă și ceai bio, cum rar găsești în viață asta. La Gențiană n-au, în schimb, mâncare. E o cabană dedicată exclusiv montanizarzilor veterani, care suportă bine un oareșce disconfort și obișnuiesc să doarmă, de cele mai mule ori în refugii și pe creste.

Ne-am fi dorit și noi să stăm acolo, dar am verificat și părea închisă circuitului. Am făcut totuși o vizită în drumul nostru spre vârf și am băut un ceai de mai toată frumusețea. Am primit chiar și un leac împotriva mușcăturilor de țânțari – rășină de copac și apă rece de izvor. Găsit, aplicat, tratat cu succes cea mai urâtă mușcătura de țânțar pe care a văzut-o vreodată fruntea mea.

Traseul cu pricina – Zi de lumină și sărbătoare în suflet. A se servi cu entuziasm și dorințe împlinite.

Traseu:  Cabană Pietrele – Cabană Genţiana – Curmătura Bucurii – Lacul Bucură – Vârful Peleaga – Bandă albastră + Bandă roşie din Curmătura Bucurii până pe vârf. (Peleaga)

Durata 3/4 h, Mediu.

                 Tare bine a fost. Așa bucurie ca printre pietroaiele bolovănișului din Retezat n-am simțit în viața mea.  Dacă ar fi să aleg un cuvânt care să descrie cel mai bine traseul de la Cabana Pietrele până pe Vârful Peleaga, singurul potrivit ar fi Rai. Un traseu ca-n Rai, cu cascade de-alungul potecilor prin pădure, verde crud ca-n poveștile fermecate, lacuri care te oglindesc când te oprești să-ți tragi sufletul, și văi întinse cât vezi cu ochii, tocmai bune de luat la picior fără nici măcar să obosești.

          Echipament necesar: Rucsac de o zi cu mâncare și apă, ceva încălțăminte cu talpă rigidă, de preferat bocanci, geacă de vânt, mănuși (cam bate vântul acolo, și e mai bine să fii pregătit), pantaloni trekking ușori, polar.

Opțional: ceva antrenament cardio, dacă nu stai prea bine cu efortul. Deși te pelegrinezi printre jnepeni și e chiar o plăcere tot traseul, la un momendat, dacă n-ai experiență s-ar putea să obosești.

Traseu înapoi spre cabană: Vârful Peleaga –  Lacul Galeș – Tău’ dintre Brazi ( Triunghi roşu)- Cabana Pietrele.

Durata 4/5 h, Mediu.

              În drumul de întoarcere spre cabană, ne-am distrat cel mai bine.  E atât de divers traseul ăsta, încât am luat-o ca pe-o plimbare în care principala activitate de grup a fost râsul.

Imediat de cum cobori de pe vârf spre șa, vântul bate foarte tare. E o zonă de întâlnire pentru diferiți curenți acolo, curenți care te pot așeza, fără să vrei, în fund. Bine-ar fi să te baricadezi bine în geaca pe care o ai, cu tot cu glugă și să ai chiar și bețe de trekking. Te vor ajuta să te distrezi mai bine când cobori, fără ca vântul să te pună pe vine și în felul ăsta, ți-ai putea proteja și genunchii. Eu mi-am dat seama că îmbătrânesc tocmai în vârf, așa că mi-am jurat, că data viitoare, în Retezat, nu vin fără bețe. Tot aici, aproape de vârf am văzut și o marmotă. Da, fix o marmotă din aia ca-n reclamele Milka. A fost cel mai drăguț lucru pe care l-am văzut în viața mea.

                 Lacul Galeș e cel mai frumos lac pe care l-am văzut eu în viața mea. E drept că am așa, o afinitate rară pentru lacuri, dar, deși fusesem avertizată, am rămas cu gura căscată, mult și bine. Ba chiar m-am concentrat și-am și făcut un filmuț incredibil, în care vântul mângâie frumos apa. Am stat o vreme aici de drag, unde am și mâncat, puțin, e adevărat. În fața unor asemenea frumuseți, mai puțin îți vine până să și deschizi gura sau să foșnești vreo pungă. E o măreție a lumii, pe care n-ai cum s-o înțelegi și s-o simți altfel, decât în tăcere. Și așa am făcut și noi, am tăcut.

De la Lacul Galeș am coborât spre pădure. Drumul e lin și simpatic, ca un puzzle de bolovăniș. Calci pe pietre ca pe iarbă și te pierzi cu privirea, și apoi cu firea, de frumos ce e. Și de norocos ce ești că ai ajuns până acolo pe picioarele tale. 

            Tăul dintre Brazi, un alt lac, încărcat cu povești și înconjurat de pădure. Un fel de băltoace pentru neghiobi, un fel de oază de liniște pentru alții. Sunt mulți montaniarzi care vin aici să vadă lacul. Cei  mai mulți dintre ei iubesc cu adevărat natura și nu fac din munte un sport de performanță, atrași doar de măreția masivului. Am făcut destul de timidă poza asta. Și am călcat în tihnă spre apă, de parcă cineva m-ar fi supravegheat îndeaproape. Ce sentiment plăcut!

De aici până la cabană cobori efectiv prin pădure, la o înclinație destul de mare, așa că bine ai face dacă te-ai pregăti psihic, întrucât drumul e destul de solicitant și amar, dacă nu-ți plac pădurile, rădăcinoasele și jocul de glezne.

Eu, personal, n-am întâlnit până acum un munte, care să-mi rămână așa în suflet cum mi-a rămas Retezatul. M-am gândit mult timp la el și mult timp m-am trezit dimineața cu dor, ca de-un bărbat care mă ignoră, cumva, dar despre care știu că mă așteaptă, într-o zi, să bem un ceai, din nou împreună.