În definitiv, te-am dat uitarii. S-au dus pe apa sâmbetei și irișii tăi albaștrii si zâmbetul și vocea de domn cu joben. Nu ești nici măcar o amintire. Amintirile le păstrez în inima, la loc de cinste. Pentru prima oară în viața mea mă declar o invingătoare. Lângă mine, un alt învingător, mai puternic decât mine, mai verosimil decat tine. Nu în locul tău, cum ți-ai închipuit. În dreapta mea, ca punct de sprijin și susținere morala. Echidistant. Puternic. Radiant.

Nu duc nici o lipsă. Nici de rochii scumpe de catifea rară, nici de saloane valahe aglomerate de domni interbelici, nici de miros de trabuc cubanez. Dacă ți-aș striga numele într-un moment de maxima disperare, ceea ce nu se va mai întâmpla niciodată, aș realiza că strigătul meu nu aduce a nici un fel de ecou interior.

La sfârșitul lunii se preconizează o sărbătoare în calendarul sfintilor. Cel mai probabil că nu-ți voi ura la multi ani, nu din lipsa de caracteristici de bună creștere, nu mă înțelege greșit sau din motive de temere. Ești un om bun, fără îndoiala, altfel nu m-aș fi indrăgostit de tine. Dar cred că am devenit imună la numele tău. L-am auzit atât de intens la un momendat, încât acum îmi pare că face parte dintr-un alfabet sanscrit, inextricabil.

În lupta mea cu Sinele Suprem,o forță incomensurabilă mi-a oferit la schimb un alt destin. Pe care l-am acceptat fără oponență.

Astăzi, merg pe cărări mult mai înguste dar bine batatorite și de cele mai multe ori, reușesc să-mi țin echilibrul. Nu de putine ori ma visez balerină pe scena Operei Naționale sub privirile a mii de spectator. Din când în când primesc și aplauze. Atunci mă deschid ca un nufăr pe lac și miros gustul benefic al victoriei.

Stii? Destinul oferit în dar are gust zmeuriu. Atrage de la sine tot mai multe zâmbete. De parcă venele mi-ar pulsa în inima în loc de sânge, ser pozitiv.