Traseu pentru un weekend fericit – de la Mălăiești la Vârful Omu, prin Hornul Mare și înapoi prin Valea Cerbului

Untitled design (29)

11960221_10153226575373843_945680408546799483_n

Există multe feluri în care te poți relaxa la sfârșit de săptămână. Și poate, la fel de multe feluri, în care te poți obosi până la epuizare. Dintre cele două, aș vrea să vă povestesc astăzi, nu despre relaxare, ci despre oboseală, despre genul acela de oboseală, cu care nu te pricopsești de nicăieri altundeva, decât de pe munte.

Libertatea locuiește în munti,

spunea Thomas Mann într-una dintre carțile lui. Și spunea atât de bine!

***

Mersul pe munte e ca o terapie. O terapie care nu dă greș niciodată, al cărei rol e să-ți curețe corpul și mintea, de tot răul pe care l-ai adunat până atunci.  E ca o adiere de vânt la apus, într-o zi de toamnă cu soare, ca o dojeneală de mamă blândă si bună la suflet, ca un echilibru mistic, pe care-l înțelegi abia după ce-ai ajuns în vârf.

Cunosc oameni care merg pe munte în fiecare weekend. Și vara, si toamna, și iarna și primăvara. În fiecare anotimp. Oameni, pe care îi respect pentru atasamentul lor față de natura. Oameni care aleg să se regăsească în pas vioi, cu rucsacul în spate și bocanci în picioare. Oameni pentru care pământul, pădurea, mirosul de brad și de piatră sunt lucruri fără de care nu pot trăi.

Eu nu merg chiar asa de des pe munte, dar merg măcar de două ori pe sezon. Nu pot aștepta vara, dacă n-am vizitat muntele primăvara, nu mă pot bucura de toamnă, dacă n-am urcat măcar o dată pe munte vara. Și tot asa. E un sentiment interesant, de care nu te poți lipsi orice ai face.

Nu e ușor să vorbești despre drogurile tale, mai ales dacă e vorba despre munte.

 

                                   Râșnov – Cabana Mălăiești –  un traseu usor, de circa 3 ore

11225361_10153226576718843_6023675418265429946_n

***      

Traseu Râșnov – Valea Glăjeriei – Mălăiești

Marcaj și timp3 ore, marcaj banda albastră, dificultate medie

tape_blueAm plecat din Râșnov miercuri dimineața, urmând drumul forestier spre Uzina Electrica, care trece prin Valea Ghimbavului  către Valea Glăjeriei și apoi către Valea Malăiești. Am ajuns la destinație în jurul prânzului, tocmai bine pentru o ciorbă la cabană. Urcarea prin pădure este ușor accesibilă până la a doua jumătate a drumului,  unde urcusul  poate deveni destul de solicitant. Cărarea nu e întocmai lină, deși e lipsită de pericole. Traseul ușor, lejer, marcat cu bandă albastră,  l-am parcurs în procent de 100% prin pădure. Eu mai urcasem pe același traseu și iarna, pe cod galben de viscol și ninsoare, când alte trasee sunt complet interzise, așa că, de data asta, urcatul prin pădure mi s-a părut floare la ureche.

Vei trece și tu cu bine  peste cele trei ore de urcat, dacă ai un minimum de exercițiu fizic, dacă nu ți-e teamă de întuneric (prin pădure e mai mereu întunecat, deși n-ai zice) și mai ales dacă suporți, fără să începi să plângi, zgomotele din tufișuri.

Nu ai ce căuta pe acolo, dacă ești slab de inger, nu știi cum arată ursul și n-ai citit nici măcar o dată, ce să faci în cazul în care îti apare în cale. Vorbesc serios! Dacă vrei să urci pe la umbră, când afară sunt peste 30 de grade, și mai ales dacă alegi o altă zi, și nu neaparat weekendul așa cum am făcut noi, bagă de seamă ce-ți spun și nu te abate de pe traseul marcat cu bandă albastră! Nu pierde vremea prin tufișuri după mure și dacă se întâmplă să fie prea multă liniște în jurul tău apucă-te de cântat!

Zona până la cabană e marcată ca habitat natural pentru urșii bruni, asa că, ai toate șansele să le faci din mână de pe cărare. Nouă ni s-a tăiat de cel putin 10 ori respirația.

***

                         

                Valea Mălăiești, de o frumusețe cum rar întâlnești

 

11694106_10153164486978843_1498542357110265773_n

Orice drum parcurs până la capăt duce exact nicăieri. Escaladează muntele atât cât să te convingi că e munte. Din vârful muntelui nu poţi să vezi muntele. Frank Herbert

Ca multe alte văi din Bucegi , Valea Mălăieștilor este o vale glaciară, care s-a format în urma alunecării unui ghețar și care coboară frumos, în trei trepte de sub Hornul Mare până la cabană. Undeva, la limita pădurii se află și cabană, la o altitudine de fix 1720 de metri. Imediat în apropierea cabanei se află și un mic izvor, care de cele mai multe ori, dacă nu plouă, rămâne fără apă.

Noi ne-am tras sufletul la cabană, ne-am luat câte un cidru adus în rucsac de acasă și ne-am așezat pe iarbă să contemplăm natura. Am stat așa, cu ochii-n sus, spre crestele munților până la amurg, când a trebuit să ne ducem să ne îmbrăcăm pentru că deja se făcuse destul de rece.

De jur-împrejur, natura se dă în spectacol cum nici nu ți-ai închipuit vreodată. Și o face cu blândete, de parcă te-ar ocroti, pe tine, omul, cel care ai venit aici să-i bătătorești cărările, să-i bei apa din izvoare, să-i lași urme pe stâncile pline de zel.

 

11261199_10153224904943843_8336672870704629374_n

Si de parcă n-ar fi suficient, diminețile la Mălăiești miros întotdeauna a omletă. Și a liniște. Peisajul idilic al dimineții, nu te lasă să vorbești, decât atât cât ai nevoie. De fapt, asta-mi place mult pe munte – tăcerea. Schimbul de priviri dintre oameni. Ochii limpezi. Aerul care te pătrunde de fiecare dată când ajungi pe o culme, vântul arțăgos, ploaia, pietrele umede, zgomotul nefiresc din Hornul Mare.

***

                                               Spre Vârful Omul prin Hornul Mare – 3 ore, 

 

14545_23312_13

A doua zi, ne-am trezit dis-de-dimineață și am așteptat să răsară soarele de după creste. E păcat să ratezi diminețile pe munte. Pe la 9.00 eram deja în urcare spre Hornul Mare.

Ca să ajungem de la cabana  la baza Hornului , am mai urcat aproximativ 2 ore în pas lejer, timp în care ne-am oprit să admirăm peisajul absolut fermecător. Baza Hornului Mare se află la o altitudine  de 2.100–2.200 metri. Până să ajungi aici însă, ai de urcat pe culmi stâncoase și anevoioase pe alocuri. Traseul dinspre Mălăiești spre Omu pare destul de prietenos de jos, dar vă rog eu, să mă credeți pe cuvânt – nu este! Mai ales dacă începe ploaia. Ne-am scos repede pelerinele ( nu plecăm niciodată fără pelerine) și am urcat mai departe.

Orice pas prin Hornul Mare trebuie făcut cu grijă, cu grijă pentru cel care-ți urmează din spate. Nu ai nevoie de mult pentru a provoca o avalanșă de pietre. Iar dacă plouă, șansele să aluneci, cresc direct proporțional cu mărimea stropilor de ploaie. În plus, nici fulgerele nu-ți sunt cei mai buni camarazi, în astfel de momente așa că tot ce trebuie să faci dacă te întâlnești cu astfel de situașii este să continui să urci. Dar să nu te oprești. Nici măcar dacă ești toată murdară de noroi de la gât în jos.

Dacă nu știi cum arată un horn, imaginează-ți 200 de metri diferență de nivel prin bolovăniș. Apoi promite-ți ție, însuți, și celor dragi, că nu vei urca niciodată pe acolo, decât cu foarte mare grijă, cu echipament corespuzător, pelerină de ploaie și bocanci de munte. Și doar vara. Pentru iarnă nu trebuie să-ți faci griji. Traseul e complet interzis dacă ninge.

11143637_10153170984968843_6487531924987007166_n

Eu m-am bucurat de peisaj ca de o întâlnire cu un Dumnezeu îngăduitor.

11990552_10153224907228843_3836558183378610549_n

                                                     Cafeaua n-a avut niciodată un gust mai bun.

***

Înapoi spre Bușteni prin Valea Cerbului , 4 – 5 ore

11836904_10153166551503843_2839856364540807449_n

Traseu – Cabana Omu – Valea Cerbului -Poiana Costilei -Bușteni

Marcaj și Timp – 5 ore, bandă galbenă, dificil.

Distanță – aproximativ – 10 kilometri.

                                  Despre Valea Cerbului auzisem de mai multe ori povești urâte, de la prieteni, care-și blestemaseră zilele pentru că au ales sbanda_galbenaă coboare pe acolo. Dar niciuna dintre povești nu m-a speriat deloc. Ba dimpotrivă. Mi-au alimentat curiozitatea și setea de coborâre pe același traseu. Adică – dacă am coborât Marele Grohotiș din Piatra Craiului – cum de m-ar speria Valea Cerbului? Ar fi ilogic mi-am zis.

Intradevăr – nu m-a speriat. Dar m-a exasperat cu frumusețea și efectul ei de fată morgană, de nesfârșită vale.

Văzută de sus, Valea Cerbului pare destul de prietenoasă, o vale glaciară, care coboară lin până la baza pădurii. Potecile parcă te invită la plimbare. Nu te invită.Traversarea văii este destul de sigură, dar extrem de lungă și de obositoare, chiar și pentru cei cu experiență și genunchi rezistenți. Pe drumul de întoarcere mă gândeam cu nedumerire la cei care aleseseră să urce spre Vârf pe acolo. Mie cred că mi-ar fi luat două zile și tot nu aș fi ajuns vreodată la destinație. Când părea că se termină și că vom ajunge și noi, ca oamenii, măcar la intrarea în pădure, exact atunci îți dădeai seama că urmează să mai traversezi alți 3 kilometri  de bolovani.

Cu toate acestea, Valea Cerbului e una dintre cele mai frumoase văi din țara noastră, pe care, dacă iubești cu adevărat muntele, trebuie să ajungi măcar o dată în viață. 

11924577_10153224912898843_5704184475341413868_n

Am ajuns în Bușteni extenuați, cu nervii întinși la maxim, după o ploaie torențială pe ultima sută de metri prin pădure. Când am urcat în tren eram atât de obosită încât singurul lucru pe care-l puteam face era să mă uit în gol la alți oameni. Dar era o oboseală atââât de plăcută!

2 Comments on "Traseu pentru un weekend fericit – de la Mălăiești la Vârful Omu, prin Hornul Mare și înapoi prin Valea Cerbului"

  1. Suupeeerb!
    Multumesc frumos pentru readucerile aminte 😉 … de demult, de foarte demult … :(
    Have fun!

    Cu drag,

    Sorin

Leave a comment

Your email address will not be published.

*