Desăvârșită, fereastra sufletului meu

ballet-549614_1920

 Tu ți-ai strecurat cântecul în mine 
Într-o după-amiază, când,
Fereastra sufletului, zăvorâtă bine
Se deschisese-n vânt,
Fără să știu că te aud cântând…
Tudor Arghezi

Nici nu clipesc când îmi zâmbesti. Surâsul tău, ca un balansoar în Amazon, îmbie la sentimente pozitive, așsezate. Ești un prinț celest căruia, când se supără, îi tremură genele lungi și îi apar aripi de înger. Cel mai probabil ca aparții divinității, explicație pe care mi-am oferit-o în dar, într-un moment de maximă luciditate. Noblețea ta îmbracă roua dimineții și o păstrează vie până seara, târziu în noapte, când saliva mea îți caută timidă buza de sus.

Încep să cred ca suferința nu e decât un leac pentru unii din noi, care îți înalță propriul spirit și te invită la credințe strămoșești – credința în iubire. Îmi pare ca sprijin cu podul palmelor întreaga neputință a lumii în prezența ta. Cântecul tău îmi inunda zi de zi timpanul îndrăgostit. Îmi simt iubirea în jurul ombilicului, de parcă ar fi dăinuit acolo din cele mai vechi timpuri.

Știi? Ultima oara mi-ai sărutat umărul de două ori, în somn. M-am așezat cu pleopele deschise deasupra ta adulmecandu-ți mirosul. Te-ai alintat subtil și te-ai rotit cu zâmbetul tău grav colorat, spre marginea patului. N-a durat mult până să-mi simti lipsa și să mă cauți disperat printre așternuturi, deși eram deasupra ta. Mi-ai sărutat, pe ascuns, sânul drept. Apoi sânul stâng.

Mai am o scoică și câteva pietre,
cum să clădesc din ele o mare și-un țărm unde să stau pe nisip 
și cum să mă conving că am fost pe un asemenea țărm,
urmărind fericit o pasăre care acum nu mă mai lasă să dorm?

Uneori îmi pare că exagerez iubindu-te atât de mult. Atât de mult încât, într-o zi , o să dau eu însămi un alt nume fericirii.

“Nu există desavârșire? Există, oricum, drumul spre ea’’. (Octavian Paler)

Be the first to comment on "Desăvârșită, fereastra sufletului meu"

Leave a comment

Your email address will not be published.

*