Horațiu Mălăele e Francois. Un amărât pasionat de machete de chibrituri și părăsit de nevastă pentru cel mai bun prieten. Un bâlbâit notoriu și prost de-ngheață apele. Cel mai prost dintre toti prostii.

Actorul aceluiasi rol, (asa cum i-am spus unui prieten dupa ce-am vazut piesa), Malalele e cu siguranta unul dintre cei mai carismatici si mai valorosi actori pe care-i avem. Preferatul meu dupa Radu Beligan.  L-am observat de mai multe ori in Cafeneaua si tot de mai multe ori in Mascariciul, de unde am plecat acasa cu 7 ani  mai tanara si mai vesela ca niciodata.

În Le diner du cons, denumirea in franceza a piesei, singura grija a regizorului (Ion Caramitru) este sa zugraveasca personaje simple, a caror naivitate si stangancie sa redea publicului comicul de situatie, adica sa te faca sa razi cu gura pana la urechi. Practic, in Dineu l, prostii sunt in centrul atentiei si bufoni fara de voie.

O  joaca de oameni mari, o joaca cu sufletele oamenilor, în care un barbat destept, (Pierre) editor de carti isi propune sa se distreze pe seama unui prost, (Malaele) la dineurile organizate sitematic in fiecare miercuri. O piesa savuroasa, delicioasa, in care gafele unui prost pana la cer si inapoi, (Francois) sunt primite cu bratele deschide de catre public si transformate in hohote de ras.

Insa, dincolo de comedie, replicile dintre cei doi  surprind si momente, care transforma amuzamentul in tragic si prostii in personaje sensibile, care te fac sa meditezi pret de cateva secunde asupra ta si a comportamentului tau fata de cei mai putin destepti ca tine – „Să vă gândiţi de 1.000 de ori înainte să spuneţi despre cineva că este prost!”. Avem de-a face practic cu morala de la sfarsitul piesei, dar fara adancime psihologica, asa cum s-ar gandi cei care prefera dramele.

In Dineu cu prosti nu plangi, doar razi. Razi cu pofta si iti incarci bateriile. Nu degeaba coada de la casa de bilete e mereu interminabila.